Discuţiile dintre marile puteri şi Iran progresează lent. Aşa caracterizează un înalt oficial iranian negocierile privind controversatul program nuclear iranian ce au loc la Geneva, începând de joi. Discuţiile vizează aplicarea acordului încheiat la sfârșitul lunii noiembrie tot la Geneva, relatează AFP, citată de Agerpres.
Discuțiile cu caracter tehnic între reprezentanții Iranului și marile puteri, demarate joi la Geneva, 'au fost extinse la cea de-a treia zi', a adăugat viceministrul iranian de externe, Abbas Araqchi, la postul național de televiziune de la Teheran.
Întrunirea vizează respectarea acordului semnat la geneva în luna noiembrie. Acest acord, calificat drept unul istoric, prevede limitarea programului nuclear iranian, respectiv îmbunătăţirea numai la scară mică a uraniului, fapt care ar împiedica Teheranul să facă paşi importanţi către obţinerea armei atomice.
În compensaţie, marile puteri au promis ca, în următoarele 6 luni, să anuleze mai multe sancţiuni economice aflate în vigoare asupra Teheranului.
Discuţiile începute în urmă cu trei zile la Geneva continuă, duminică, iar marile puteri speră că Iranul îşi va respecta angajamentele luate la finalul lunii trecute, titrează şi AFP.
Discuţiile dintre marile puteri şi Iran progresează lent. Aşa caracterizează un înalt oficial iranian negocierile privind controversatul program nuclear iranian ce au loc la Geneva, începând de joi. Discuţiile vizează aplicarea acordului încheiat la sfârșitul lunii noiembrie tot la Geneva, relatează AFP, citată de Agerpres.
Discuțiile cu caracter tehnic între reprezentanții Iranului și marile puteri, demarate joi la Geneva, 'au fost extinse la cea de-a treia zi', a adăugat viceministrul iranian de externe, Abbas Araqchi, la postul național de televiziune de la Teheran.
Întrunirea vizează respectarea acordului semnat la geneva