Bucuria Sărbătorilor de iarnă este precedată de corvoada curăţeniei generale pe care mai toate gospodinele o fac până la Crăciun. Dacă oamenii cei mai înstăriţi de prin oraşe apelează de multe ori la firme specializate ca să scape de efort, în unele zone rurale treaba se face tot ca pe timpuri.
Şanţ este satul bistriţean cu cele mai multe vâltori, aşezate pe pârâul Cobăşel. Aici, înainte de Sărbători, e aglomeraţie mare: oamenii vin cu covoare, cergi, pături, dar şi cu hainele groase cu care trec iarna ca să le cureţe la “spălătoria” din mijlocul naturii. Tanti Paraschiva a venit dis-de-dimineaţă la vâltoare, să spele ultimele covoare. “Trebuie să fie musai din lână, altfel se strică. Mai frumoase ca la vâltoare nu se fac, oricum leai spăla...”, ne explică femeia în vârstă de 74 de ani. Meşteşugul este unul străvechi. După ce ţesăturile de lână erau scoase din războiul de ţesut, erau puse “la vâlturat” mai multe ore sau chiar zile. În acest fel deveneau mult mai rezistente. Nu folosesc detergent
Ca să fie bine spălat, covorul se ţine cam o oră în vâltoare şi nu se foloseşte detergent, pentru că poluează apa. Totuşi, dacă- i musai, bătrânele recomandă săpunul de casă. Oamenii din Şanţ sunt mai norocoşi, pentru că două dintre vâltori sunt publice şi le pot folosi gratis, însă vâltori private au fost amenajate în tot judeţul, la Cetate, dar şi pe Valea Bârgăului. Pentru o cergă sau o haină, preţul pleacă de la 5 lei/bucată, iar pentru un covor, bistriţenii care apelează la maşinile de spălat primitive plătesc 15 lei.
