TRISTI Nu stiu sã zâmbeascã. Le e foame mereu, le e frig, nu au haine, nu au jucãrii si nu înteleg de ce toatã lumea în jur se agitã cu pregãtirile pentru Crãciun, pentru Anul Nou. Sase suflete amãrâte trãiesc într-o sãrãcie lucie, într-un bordei care aproape se dãrâmã. Stau claie peste grãmadã, într-o camerã micã, în care încap douã paturi si îsi fac temele pe genunchi. E povestea tristã a sase frati din localitatea Todiresti, care trãiesc cu speranta cã, în acest an, Mos Crãciun le va deschide si lor poarta.
Cătălin (3 ani), Nicoleta (6 ani), Elena (8 ani), Cătălina (13 ani), Adrian (15 ani) si Irina (17 ani) Soroceanu sunt din Todiresti. Înfruntã lipsurile alãturi de pãrinti si nu stiu sã se plângã. Asa cum nu stiu cum e sã ai o camerã frumoasã, un dulap cu haine potrivite vârstei, un birou cu rechizite sau jucãrii noi. De Mos Crãciun au auzit la alti copii de vârsta lor. Stiu cã e un bãtrânel simpatic, care iubeste copiii si le aduce zâmbetul pe buze celor oropsiti, îndeplinindu-le orice dorintã. „La noi nu a ajuns încã. Poate vine anul ãsta!”, spune Elena, oftând. Cãminul lor e un bordei care stã sã se prãbuseascã în orice clipã. Sunt opt suflete care se adãpostesc între patru pereti prin care vântul se strecoarã în voie. Fiecare are câte un rând de haine uzate de atâta purtat, dar nimeni nu viseazã mãcar la o pereche nouã de ciorapi. E regulã aici: ghetutele purtate ani la rând de unul dintre copii, desi scâlciate, nu sunt aruncate. Le încaltã fratele mai mic o iarnã, douã. Familia Soroceanu trãieste la limita sãrãciei, în conditii greu de închipuit. Chiar si asa, e curat si cãldut în casa lor. „E veche casa, se poate dãrâma în orice moment. Peretii se macinã, cad bucãti. Lipesc într-o parte, se rupe în alta. Grinzile sunt putrede, au cãzut. Nu am putere sã fac mai mult pentru familia mea. Mã doare sufletul sã spun asta, dar de-ar fi sã muncesc
