Discuțiile între experți referitoare la aplicarea acordului încheiat la sfârșitul lunii noiembrie la Geneva privind controversatul program nuclear iranian „progresează, însă lent”.
Aceste discuții cu caracter tehnic între reprezentanții Iranului și marile puteri, demarate joi la Geneva, „au fost extinse la cea de-a treia zi”, a adăugat viceministrul iranian de externe, Abbas Araqchi, la postul național de televiziune de la Teheran. Încă o zi suplimentară este avută în vedere pentru duminică, a lăsat să se înțeleagă demnitarul iranian, care nu participă la convorbiri, citat de agenția oficială IRNA. Experți din Iran și ai Grupului 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Rusia, China și Germania) s-au întâlnit deja pentru patru zile de negocieri, la Viena, întrerupte în cursul nopții de 12 spre 13 decembrie.
Pe 12 decembrie, Washingtonul a anunțat că a adăugat pe lista sa neagră mai multe firme și persoane suspectate de încălcare a programului de sancțiuni internaționale împotriva Iranului, determinând astfel întoarcerea prematură a experților iranieni la Teheran. Iranul a acceptat să revină la masa negocierilor după ce Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, Catherine Ashton, care reprezintă Grupul 5+1, a dat asigurări că marile puteri sunt ‘hotărâte să pună în aplicare acordul de la Geneva’.
Acordul încheiat pe 24 noiembrie la Geneva între Grupul 5+1 și Iran, un progres diplomatic major, prevede limitarea îmbogățirii uraniului în Iran pe o perioadă de șase luni în cursul căreia nu vor fi puse în aplicare noi sancțiuni, potrivit Agerpres. Iranul este suspectat, în pofida dezmințirilor sale, că încearcă să se doteze cu arma nucleară sub acoperirea programului nuclear civil.
Discuțiile între experți referitoare la aplicarea acordului încheiat la sfârșitul lunii noiembrie la Geneva privind co