Într-o parte a comunei se ascunde sub dealuri un sat uitat de lume, Bâzdâna, unde o mână de localnici ce sunt trecuţi de 70 de ani îşi duc traiul amărât în pustietate. În partea opusă, la peste 20 de kilometri distanţă, răsare un sat în plină exapansiune (Sălcuţa), comparat cu Pipera din zona Capitalei, pentru că vilele au apărut precum ciupercile după ploaie, după ce drumul odinioară prăfuit şi plin de hârtoape a fost asfaltat. O picătură de civilizaţie... într-o mare de sărăcie.
La nici 20 de kilometri de Craiova, viaţa locuitorilor comunei Calopăr se împarte între sărăcie, izolare şi lipsa infrastructurii, pe de o parte, şi în avantajele asfaltului, unde au apărut case opulente cu băi şi tot confortul, pe de altă parte.
Pe o suprafaţă imensă, comuna se întinde semeaţă, compusă din cinci sate: Calopăr, Belcin, Panaghia, Sălcuţa şi Bâzdâna. De la un sat şi până la cel mai îndepărtat colţ al altui sat, distanţa de 24 de kilometri îi face pe localnici să spună: „Până ajungi de la Belcin la Sălcuţa mănânci o pâine pe drum“.
Bâzdâna, satul uitat de lume
Din satul Calopăr o iei pe drumul ce duce la Belcin, iar undeva în stânga, pe un drum de pământ ce se întinde printre lanurile de grâu şi rapiţă, ajungi la o pădure parcă desprinsă din poveste. Pe ploaie sau pe zăpadă, cine nu are maşină 4x4 sau tractor ar fi imprudent să se hazardeze pe o astfel de cărăruie. Pe drumul forestier ce şerpuieşte să tot mai mergi vreo doi kilometri, când dintr-o dată, casele vechi, pe jumătate dărăpănate, apar în cale, cu acoperişurile pline de muşchi. Gardurile porţilor parcă se sprijină în beţe imaginare şi stau să se prăbuşească. Locul pare părăsit de mult timp... Mai la vale se vede un firicel de fum şiroind către cer, singurul semn ce arată că zona e locuită. Nici ţipenie de om pe drumul îngust şi prăfuit. În cele din urmă, după o curbă, zărim
