Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vrancea face un nou apel la vrâncenii care au deţinut carnete de muncă, să vină la sediul instituţiei să le ridice. Este vorba despre 18.000 de carnete care sunt depozitate la ITM. Este absolut necesar ca titularii să-şi ridice aceste documente deoarece ele sunt importante pentru probarea vechimii în muncă. Carnetele de muncă pot fi ridicate între orele 8.30-16.30. „Întrucât la ITM Vrancea se află un număr de 18.000 de carnete de muncă închise și neridicate de către titulari, facem apel, încă o dată, la titularii acestor carnete de muncă să se prezinte la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea din strada Dimitrie Cantemir nr. 10, între orele 8.30- 16.30, pentru a intra în posesia lor, având în vedere importanța acestui act oficial cu care se probează vechimea în muncă până la data de 31.12.2010”, se arată într-un anunţ al ITM Vrancea.
Carnetele neridicate sunt vechi, datând din perioada anilor 1992-1994. „Aceste carnete de muncă ne ocupă mult loc din arhivă, de aceea am şi făcut anunţ pentru ca titularii să vină să le ridice. Pentru că sunt foarte vechi, din anii ‘92-‘94, nu au fost ridicate pentru că multe persoane sunt plecate din ţară sau poate unii nu ştiu că au carte de muncă. Aceste carnete de muncă sunt importante, pentru că dovedesc vechimea în muncă pentru perioada când nu existau bazele de date informatizate”, ne-a declarat Eliza Botezatu, directorul ITM Vrancea. Aceste cărţi de muncă au fost transferate la Casa de Pensii, unde au fost scanate, apoi înapoiate ITM.
Toate datele referitoare la vechimea în muncă a titularilor acestora sunt stocate, însă pentru a-şi dovedi vechimea în muncă, oamenii trebuie să deţină şi carnetul de muncă.
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vrancea face un nou apel la vrâncenii care au deţinut carnete de muncă, să vi