Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO: Eroii revoluției au fost comemorați la Turda

Publicat in Monitorul de Cluj, duminică 22 decembrie 2013 ·

Oficialitățile județului dar și parlamentari au participat duminică 22 decembrie a.c., ora 13.00, la Turda, la ceremonialul militar-religios dedicat cinstirii memoriei eroilor Revoluţiei Române din Decembrie 1989. Prefectul Gheorghe Vușcan, senatorul Alexandru Corodș, deputatul Mircea Irimie, viceprimarul Lucian Varo, reprezentanți ai Asociației Luptătorilor din 22 Decembrie 1989 Turda, ai armatei române și instituțiilor locale și centrale, toți și-au adus aportul la cinstirea memoriei turdenilor căzuți în luptele din 89. În urmă cu 24 de ani, la Timișoara, sute de oameni au avut curajul și au ieșit în stradă pentru a striga împotriva regimului dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu. Mulți dintre ei au căzut răpuși de gloanțe, dar și mai mulți au reușit să trimită comunismul pe un drum fără întoarcere. AcelașI lucru s-a întâmplat apoi în întreaga țară, doar că unii au plătit libertatea cu prețul vieții! La Turda au fost pomeninți duminică cei care nu au mai apucat să vadă visul înfăptuit, acela de-a trăi într-o țară democratică! Prefectul de Cluj a amintit în alocuțiunea sa despre „strigătul de revoltă al poporului român care a îndurat prea mult…a unor oameni care prin sudoarea lor, prin muncă și sacrificu au ridicat o ţară care nu mai era a lor, a celor simpli și cinstiți. Era căderea regimului totalitar care decenii la rând a furat visele și speranțele unor generații întregi….La Turda mai mult poate ca oriunde în zona Ardealului, dorința firească de libertate a erupt și s-a afirmat cu prețul vieții eroilor pe care-i cinstim astăzi. Aici la Turda, aproape de poarta de intrare în Apuseni e viu încă spiritul marilor, momente în care moții lui Horea și Iancu au spus așa nu se mai poate! Au făcut auzită și simțită dorința de-a fi liberi și demni în țara lor”. Senatorul Alexandru Cordoș a făcut apel la unitate și toleranță. “Iată că la aproape un sfert de secol ne adunăm p

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 2 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 23 minute
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Incendiul de la Chilia s-a reaprins. Flăcările au mistuit deja 1.000 de hectare

HotNews acum o ora
Incendiul care a izbucnit sâmbătă în zona localităţii Chilia şi care fusese declarat stins s-a reaprins duminică, iar în zonă a fost solicitat sprijin aerian. În cursul zilei de ieri, suprafața de vegetație uscată și pădure arsă a fost de 1.000 de h

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 2 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 5 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum 3 ore
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 6 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Reportul la Loto 6/49 este de 2,18 milioane euro, iar la Joker de 4,76 milioane euro

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reportul la Loto 6/49, la categoria I, este de peste 11,05 milioane de lei (peste 2,18 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 24,13 milioane de lei (pest

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum 2 ore
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Vremea

București
acum

33°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

19°/36°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

33°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°