Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât au stat românii pe întuneric şi care este soluţia să nu mai avem pene de curent

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 23 decembrie 2013 ·

În România a crescut numărul electrificărilor, dar şi numărul minutelor în care nu a fost lumină în case oamenilor. Sursa: LIBERTATEA

Potrivit unui raport realizat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), durata medie agregată, la nivel de ţară, a întreruperilor neplanificate ale alimentării cu curent electric a crescut cu 15,17% în 2012, comparativ cu anul anterior, de la 547 la 630 de minute pe an.

Pentru a putea contoriza întreruperile de curent, specialiştii folosesc indicatorul SAIDI (System Average Interruption Duration Index). Acesta reprezintă timpul mediu de întrerupere a consumatorilor la nivelul unui distribuitor de energie electrică. Indicatorul se calculează împărţind durata cumulată a întreruperilor de peste trei minute dintr-un an, la numărul total de consumatori alimentaţi (deserviţi) de un distribuitor.

Astfel, potrivit ANRE, indicele SAIDI al întreuperilor neplanificate s-a redus în 2012 la majoritatea distribuitorilor, însă a crescut la E.ON Moldova, cu 38 de minute pe an, şi mai ales la Electrica Muntenia Nord, cu 867 de minute pe an. "Ca urmare, valoarea medie pe ţară a crescut, de la 547 de minute în 2011, la 630 de minute pe an în anul 2012, o creştere de 83 minute pe an, determinată, în principal, de Electrica Muntenia Nord", se arată în raportul ANRE pe 2012 privind realizarea indicatorilor de performanţă pentru serviciul de distribuţie.

Pe de altă parte, indicele SAIDI al întreruperilor planificate s-a redus ca valoare medie pe ţară, de la 333 de minute pe an în anul 2011, la 246 de minute în 2012.

Cât priveşte frecvenţa întreruperilor neplanificate, indicele s-a redus la nivelul întregii ţări în 2012, de la 5,6 la 5,5 întreruperi pe an. Frecvenţa întreruperilor planificate s-a redus şi ea, de la 1,3 întreruperi în anul 2011, la 0,9 întreruperi în 2012.

La majoritatea distribuitori

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum 52 minute
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum 2 ore
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur? Voturile vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles şi în rândul aliaţilor

News.ro acum 9 ore
După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar ur

Influencerul Dorian Popa, condamnat la 8 luni de închisoare pentru că a condus drogat

HotNews acum 9 ore
Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost condamnat, marți, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, în dosarul penal deschis după ce, în urmă cu un an, a fost prins conducând sub influența drogurilor. Sentința decisă

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum 2 ore
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

Horoscop pentru miercuri, 27 noiembrie 2024. Se conturează un final de etapă sentimentală pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Traversezi zile importante la capitolul relatii parteneriale si colaborari. Contextul astral de astăzi te ajută sa iei decizii radicale vizavi de activitatile desfasurate in comun cu altii. Este bine sa renunti la persoanele care simti ca nu

Atenţionare ANM: Cod galben de vânt şi ceaţă în vestul ţării

Mediafax acum o ora
Ambele avertizări Cod galben sunt valabile miercuri dimineaţă, până la ora 10.00. Astfel, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h, în zonele montane de peste 1.800 de metri din judeţele Caraş Secerib şi Hunedoara. De a

Călin Georgescu a chemat presa la poartă, dar a refuzat să răspundă la întrebări. Jurnaliştii: „Şi Vladimir Putin răspunde”

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Călin Georgescu, candidatul care a câştigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidenţiale, a avut o ieşire nervoasă, marţi seară, 26 noiembrie, refuzând să răspundă întrebărilor adresate de jurnaliştii chemaţi la Izvorani. De dimineaţă, pe gru

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Doi soţi din judeţul Mureş, morţi în locuinţă / S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

News.ro acum 9 ore
Doi soţi din judeţul Mureş au fost găsiţi, marţi seară, morţi în locuinţă, iar ancheta preliminară a arătat că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. ”La data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 20:30, poliţiştii din cadrul I.P.J Mureş au fost sesi

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/8°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°