Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UTILE: Cum poți păstra, săptămâni la rând, după împodobire, mirosul de cetină şi verdele bradului de Crăciun

Publicat in Alba24, duminică 22 decembrie 2013 ·

Dacă ai ales ca în acest an de Crăciun să împodobeşti un brad natural, poţi să aplici câteva metode pentru ca mirosul de cetină şi verdele bradului să persiste mult timp după ce l-ai instalat în casă. Există câteva soluţii ca bradul de Crăciun să rămână acelaşi aproape o lună de zile, după ce l-ai ornat de sărbători.

Ca să te bucuri de privelişte şi mirosul bradului mai mult timp poţi să pui în aplicare câteva metode simple, precum:

1. Când alegi bradul, asigură-te că poţi lua unul care are trunchiul liber de crengi în partea de jos măcar câţiva centimetri, fără să-i strice aspectul. Îl poţi ruga pe cel care îţi vinde bradul să ţi-l pregătească de aşa natură încât baza să se potrivească perfect cu forma suportului, ca el să poată sta drept şi stabil acasă

2. Înainte să duci bradul acasă asigură-te că este curăţat de scoarţă în partea inferioară, pentru ca lemnul să fie liber şi curat pe o suprafaţă de maxim 20 de centimetri

3. Când ajungi acasă, dacă nu începi imediat să împodobeşti bradul în casă, pune-l neapărat într-o găleată cu apă, astfel încât să fie sub apă toată porţiunea de jos, de pe care a fost înlăturată scoarţa copacului

4. Atunci când duci bradul în casă pentru ornat, aşează pe jos, acolo unde vei pune bradul, o bucată mai mare de plastic, care să ajungă chiar şi sub cele mai lungi crengi ale copacului

5. Ţine-l departe de căldură. Brazii împodobiţi în interior, trebuie ţinuţi la distanţă de sursele de căldură (şeminee, calorifere, aragaz). Indicat ar fi chiar să fixezi o temperatură mai scăzută în camera în care l-ai amplasat

6. Poţi pune bradul într-un suport special care permite să se pună apă la baza bradului. Fixează-l bine apoi umple acel rezervor cu apă şi cu o jumătate de cană de zahăr

7. Dacă vei folosi acel suport, trebuie să adaugi apă în fiecare zi în acel rezervor, uneori de două ori pe zi, întru

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 9 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 6 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

PNL își alege sâmbătă noua echipă de conducere, într-un Congres extraordinar

Gandul acum 10 ore
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar al partidului, pentru alegerea noii echipe de conducere a formațiunii politice. Evenimentul va aduna 1.200 de delegați din toată țara și va avea loc la Palatul Parlament

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 8 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 8 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Premierul Ilie Bolojan - „Avem o pensionare prea rapidă a magistraților! Se pensionează în general la 48 de ani“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a susținut o conferinţă de presă la Palatul Victoria în care a prezentat noile măsuri fiscale din al doilea pachet. În cadrul conferinței a menționat că în acest pachet de priorități cu unul din jaloanele care trebuie să fie a

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 7 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Noul director FBI impune testul cu detectorul de minciuni pentru a verifica loialitatea angajaților

Adevarul acum 10 ore
Loialitatea față de Constituție a fost înlocuită cu fidelitatea față de conducere, acuză foști agenți. Angajații FBI sunt interogați dacă l-au criticat pe Kash Patel, susținător al lui Trump.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°