Nestlé, cel mai mare jucător de pe piaţa dulciurilor şi a cafelei din România, va scoate la concurs aproape 200 de poziţii în următorii trei ani pentru tinerii cu vârste de până în 30 de ani. Iniţiativa face parte din programul „Nestlé Needs YOUth”, prin care grupul elveţian are în plan crearea a 10.000 de joburi şi tot atâtea poziţii de internship la nivel european.
În România, poziţiile create special pentru cei care fac parte din generaţiile tinere se traduc în 75 de contracte de muncă şi 105 posturi de internship. În cadrul programului, tinerii vor beneficia de seminarii de pregătire şi sesiuni interactive de consiliere în carieră, astfel încât aceştia, odată intraţi pe piaţa muncii, să se poată integra mai uşor într-o companie.
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 23.12.2013