Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO şi GALERIE FOTO: Alexandru Arşinel şi Vasile Muraru, la înmormântarea lui Nae Lăzărescu

Publicat in Monitorul de Vrancea, duminică 22 decembrie 2013 ·

Nae Lăzărescu a fost înmormântat sâmbătă la Focșani în aplauzele mulțimii de focșăneni care l-au însoțit pe ultimul drum pe îndrăgitul actor. Pierderea unuia dintre marii maeștri ai comediei românești a adus mâhnire în sufletele tuturor celor care au umplut Piața Unirii, trupul neînsuflețit al actorului fiind depus la Biserica ”Sf. Ioan Botezătorul” din Focșani. La slujba de înmormântare au participat membrii familiei actorului, soția sa, focșăneanca Marcela Avram și cunoscuți actori, colegi de breaslă. Partenerul său de scenă, Vasile Muraru, actorul Alexandru Arşinel, care este și directorul Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase” din București, actrița Adriana Trandafir, i-au adus, cu lacrimi în ochi, un ultim omagiu celui care a fost Nae Lăzărescu. La biserică au fost prezenți și membri ai autorităților locale și județene: vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Ionel Cel Mare, viceprimarul Tudorel Trofin, care au depus coroane de flori în memoria artistului.

Slujba de înmormântare a fost oficiată de părintele Valeriu Balica, protoiereul Protoieriei Focşani 1 şi preoţii Constantin Enoiu şi Valeriu Tufaru. Familia a dorit discreție, nepermițând preluarea de imagini apropiate din interiorul bisericii. Sicriul cu trupul neînsuflețit al actorului a fost scos, în aplauzele tuturor celor prezenți, în Piața Unirii. ”Nae Lăzărescu, alături de Vasile Muraru, au format un cuplu recunoscut, care a ajuns în casele fiecărui român. Suntem cu toții triști, îndurerați, mai cu seamă familia, pentru că duc la groapă pe cineva apropiat, cineva drag, este o durere cumplită. Noi avem însă convingerea că atâta timp cât suntem unii alături de alți, atâta popor adunat azi în centrul Focșaniului, pentru a primi cu brațele deschise nu un vrâncean, ci un om născut pe alte meleaguri, durerea va fi mai blândă. Vă promitem, domnule Al

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 5 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 11 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 10 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

21°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

21°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°