Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geoană: Dacă USL nu funcţionează, PSD poate guverna şi cu majorităţi mici

Publicat in Romania Libera, duminică 22 decembrie 2013 ·

USL are în continuare o şansă de supravieţuire, dar este "ultimul tren", dacă Uniunea nu va funcţiona mai departe, social-democraţii vor trebui să caute alte "formule", alte "soluţii", a declarat, duminică, într-un interviu acordat Mediafax, senatorul PSD Mircea Geoană.

"Trebuie să dăm o şansă - poate ultima şansă - USL-ului să continue (…) Cred că următoarele câteva luni, probabil până în apropierea alegerilor europarlamentare, vor fi decisive pentru acest proiect politic", a spus Geoană, fost preşedinte ale PSD.

El a precizat că "prima preferinţă" a PSD e ca USL să rămână unit.

"Prima noastră preferinţă ca PSD e să ţinem USL împreună. (…) Dar dacă nu merge şi nu merge, va trebui să căutăm alte formule, pentru că pe mine mă interesează mai mult decât sigla USL dacă guvernarea este stabilă, dacă majoritatea funcţionează", a apreciat Geoană.

El a pledat pentru un efort comun al PSD şi PNL în sensul de a repune USL pe un drum al funcţionalităţii.

"Cred că acest proiect are în continuare o şansă de supravieţuire, dar este ultimul tren. Dacă acest ultim tren nu va fi folosit de către colegii noştri liberali şi nu vor înţelege că împreună suntem mai puternici, va trebui să găsim alte soluţii şi întotdeuna într-un Parlament atât de fluid ce cel pe care îl avem în acest moment, soluţii se pot găsi, dar nu este prima noastră preferinţă, este ultima nostră soluţie şi o vom folosi doar ca instrument de ultim resort", a estimat senatorul PSD.

Geoană a mai spus că se poate guverna şi cu majorităţi mai mici de 70%, cât are USL.

"Nu e obligatoriu să ai 70%! Noi am guvernat în anii 2001-2004, guvernarea PSD de atunci, cu Guvern minoritar cu susţinere din Parlament. Şi a mers ceas. Au fost patru ani de zile în care nu a fost vreo sincopă în Parlament cu privire la legislaţie. Se poate guverna şi cu majorităţi mai mici", a amintit Geoană.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum o ora
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 57 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Cătălin Predoiu, despre o eventuală candidatură a lui Ilie Bolojan la prezidențiale: „Nu discutăm așa ceva” / PNL va cere discutarea în ședințele coaliției a candidaturii lui Victor Ponta

HotNews acum 57 minute
Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, spune că nu se ia în calcul o candidatură a lui Ilie Bolojan la alegerile prezidențiale din mai. El a vorbit și despre posibila candidatură a lui Victor Ponta, deputat PSD, și a spus că va discuta „ace

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Noi restricții de circulație pe Valea Oltului. Care sunt orele la care se poate circula liber pe DN7

Ziare.com acum 29 minute
Urmează noi restricții de circulație pe Valea Oltului (DN7), timp de aproximativ o lună, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Circulația va fi afectată începând de marți, 4 martie, pe sectorul cuprins între

Ion Iliescu împlinește astăzi 95 de ani

Ziua Constanta acum 21 minute
Fostul președinte al României, Ion Iliescu împlinește azi, 03 martie, vîrsta de 95 de ani. Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Oltenița, Călărași, România) a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi c

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum 2 ore
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum 2 ore
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 4 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum o ora
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/7°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/6°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°