Omul nu are alta cale de a se cunoaste pe sine decat prin interactiunile cu ceilalti. Din acest motiv relatiile sunt foarte importante pentru el. Calitatea participarii lui la sistemele supraindividuale (grupuri, echipe) este socotita drept competenta si este, conform specialistilor, a doua nevoie a omului ca importanta, dupa cea de autonomie.
Aceasta participare se face prin darurile personale, unice, pe care fiecare le avem. Despre cum anume le folosim si le punem in folosul grupului Daniel Pink a scris o carte foarte buna: "A vinde e omeneste". El sustine ca practic, intr-un fel sau altul, fiecare dintre noi, suntem vanzatori, deoarece trebuie sa ne punem la dispozitia celorlalti talentele si realizarile noastre. Acest lucru se face nu dintr-un capriciu ci mai ales pentru ca astfel ne castigam existenta.
Intr-un demers bine fundamentat el a identificat trei elemente cheie care pot asigura o fructificare optima a talentelor. Fara ele nu poate avea loc un schimb real si constructiv intre oameni. Daca le cautam prin educatie putem vedea ca ele nu exista, de aceea am apreciat asa grav situatia.
Prima cerinta este acordul. Un acord intern, intre mintea si inima celui care doreste sa transmita ceea ce el are de folos. Adica sa faca totul cu pasiune, nu pentru ca trebuie. Sa fie un practicant reflexiv, adica unul care reflecteaza la performanta sa si o amelioreaza, pentru ca pune suflet in ce face. Fara ea profesorul nu este credibil, cum sa convinga pe altii de importanta lucrurilor pe care le propune spre dezvoltare, daca el nu crede in ea?
Acordul extern este cu celalalt, care este de fapt un respect autentic. Acum profesorii impun tot ce se intampla, in virtutea unui autoritatii sociale a sistemului, nu a valorii reale a ceea ce este propus spre invatare. Profesorii decid "ce" dupa cum cred ei, si din ratiuni adesea dep
