În zilele astea se strigă mult cu cine a tras în noi, Iliescu etc. Eu aş aduce în atenţia dvs. două puncte interesante din Proclamaţia de la Timişoara. Asta şi pentru că în aceste vremuri de contestare antisistem, ar fi bine să vedem şi ce au vrut acei oameni acum un sfert de veac şi ce-au avut pînă la urmă. Nu putem discuta Revoluţia doar în termeni de autenticitate (“a fost sau n-a fost” mi se pare o pierdere de vreme – răspunsul e simplu: a fost), mai trebuie să vedem şi ce-au vrut oamenii aceia şi ce a ieşit pînă la urmă.
9. Timișoara nu a făcut revoluție pentru salarii mai mari sau pentru avantaje materiale. Pentru acestea era suficientă o grevă. Suntem toți nemulțumiți de sistemul de salarizare, există și în Timișoara categorii de muncitori care lucrează în condiții extrem de grele și sunt prost plătiți (vezi, de pildă, cazul celor ce muncesc în turnătorii sau în industria detergenților), și, totuși, nici un colectiv nu a făcut grevă pentru mărirea lefurilor și nu și-a trimis delegați să trateze cu guvernul revendicări materiale exclusive. Majoritatea timișorenilor știu ceea ce toți economiștii se străduie în aceste zile să aducă țării la cunoștință: mărirea în acest moment a salariilor ar declanșa automat inflația, așa cum s-a întâmplat în unele state est europene. Iar inflația odată pornită, sunt necesari ani de eforturi pentru a o stopa.
Numai creșterea producției, deci a cantității de marfă aflată pe piața va permite, în paralel, creșterea generală a nivelului de salarizare. În plus, pentru bugetul sărac al României, prioritare trebuie să fie acum cheltuielile destinate restabilizării unui nivel minim de civilizație. Se impun, de pilda, investiții urgente în domeniul asistenței medicale și salubrității.
Foarte interesantă e formularea punctului 9. De ce nu au fost revendicări materiale? Nu din vreun dezinteres idealist cum mimează unii a
