Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Aniversarea a 45 de ani de când omul a vrut să cucerească Luna

Publicat in Adevarul, duminică 22 decembrie 2013 ·

A trecut aproape jumătate de secol de când omenirea a ieşit în spaţiu cu scopul de a cuceri Luna. La finalul lui decembrie 1968, trei astronauţi au părăsit Pământul într-o călătorie către satelitul natural al Terrei şi în drum spre destinaţie au realizat una dintre cele mai cunoscute fotografii ale lumii.

Pe 21 decembrie 1968, NASA şi-a trimis în spaţiu o echipă de trei oameni. Ei aveau să devină primii astronauţi care să orbiteze în jurul Lunii, iar misiunea lor s-a numit Apollo 8. Cei trei erau comandantul Frank Borman, pilotul sondei James Lovell şi pilotul modulului lunar William Anders. Ei au reuşit să vadă Pământul în întregimea sa şi au ajuns pe partea întunecată a Lunii.

Misiunea Apollo 8 trebuia pornită în primăvara anului 1969, dar au schimbat data de lansare pentru a grăbi puţin lucrurile, chiar cu preţul a trei luni de antrenament anulate. În iulie 1969, Neil Armstrong şi Buzz Aldrin aveau să fie primii oameni care ajung pe Lună. Cât despre misiunea din '68, pe 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului, echipajul a făcut o transmisiune live în timpul căreia au citit din Biblie, din capitolul „Geneza“. Acea transmisiune a fost cea mai vizionată din toate timpurile.

După 20 de ore şi 10 rotaţii în jurul Lunii, echipajul Apollo 8 a pornit spre Pământ. Trecuseră 6 zile şi trei ore de când au plecat în spaţiu, iar aterizarea s-a făcut în Oceanul Pacific. Ei n-au ales ziua de 21 decembrie la întâmplare, are noaptea cea mai lungă din an. Mai jos este videoclipul lansării în spaţiu.

Tot în 1968, NASA a produs şi cea mai cunoscută fotografie a secolului XX. E vorba de cea cu Pământul pe jumătate vizibil şi jumătate adâncit în întunericul spaţiului (vezi foto articol). A ajuns simbol pentru o conferinţă a ONU, a fost pe coperta „Time“ şi şi-a câştigat locul printre cele mai cunoscute fotografii din toate timpurile. Între astronauţii misiuni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 11 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 5 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 11 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°