Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tineri din Lopadea Nouă propuși pentru arestare preventivă. Au furat mai multe bunuri și 2.000 de lei dintr-o benzinărie

Publicat in Alba24, duminică 22 decembrie 2013 ·

În urma activităţilor investigativ-operative desfăşurate, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba şi ai Poliţiei municipiului Aiud au reuşit identificarea şi prinderea principalilor suspecţi ai infracţiunii de tâlhărie şi lipsire de libertate în mod ilegal, fapte pedepsite de art. 211 şi art. 189 din C .Penal. Este vorba despre patru tineri, printre care un minor de 17 ani, domiciliați în localitatea Lopadea Nouă. Minorul a fost reținut pentru o perioadă de 10 oare iar ceilalți trei suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore.

Din probatoriul administrat până în prezent poliţiştii au stabilit că principalul suspect al infracţiunii de tâlhărie este F.T. de 36 de ani, domiciliat în comuna Lopadea Noua, judeţul Alba, iar în realizarea activităţii infracţionale acesta a fost sprijinit de C.D.L. (17 ani), B.M.V. (22 ani) şi B.I.M. (24 ani) toţi cu domiciliul în comuna Lopadea Nouă, judeţul Alba.

Pe baza probelor administrate în cauză a rezultat că între cei patru suspecţi a existat o înţelegere prealabilă săvârşirii infracţiunii, iar în timp ce F.T. şi C.D.L. au pătruns în staţia de carburanţi şi au comis fapta, complicii lor, respectiv B.M.V. şi B.I.M. au supravegheat locul şi s-au asigurat că nu vor fi prinşi în flagrant.

Din interiorul stației suspecţii au sustras suma de 2.000 lei, un monitor de calculator, o unitate centrala de calculator şi un telefon si mai multe pachete de țigări.

Ulterior, suspecţii au încercat să fugă cu un autoturism condus de F.T. care la aproximativ 3 km. de la locul faptei a pierdut controlul volanului şi a intrat intr-un șanț, avariind autoturismul, pe care, pentru a-şi asigură scăparea l-au incendiat si abandonat.

Față de suspecţi poliţiştii au luat măsura reținerii pe bază de Ordonanţă de reţinere pentru o durată de 24 de ore faţă de cei 3 bărbaţi şi pentru o durată de 10 ore faţă de min

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum o ora
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum o ora
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 49 minute
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum o ora
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 18 minute
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 3 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum o ora
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 10 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 11 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°