RSC RDS a blocat transmisia Eurosport România, acuzând conducerea canalului respectiv că încalcă drepturile de difuzare a Premier League deţinute de alţi titulari în Cehia, Ungaria şi Slovacia. Comunicatul companiei îl puteţi vedea aici. Ei bine, ProSport a descoperit că RCS RDS încalcă fără reţineri regula pe care o clamează. La Timişoara, de pildă, abonaţii RCS RDS deţin în pachetul de bază canalul DigiSport Ungaria, putând astfel să vizioneze meciurile din Premier League. DigiSport Ungaria deţine drepturile pentru competiţia de elită din Marea Britanie, însă doar pentru ţara vecină. Transmiţând canalul maghiar la liber, RCS RDS încalcă drepturile Eurosport în România.
Duminică, Eurosport România ar trebui să transmită de la 15:30 meciul Southampton - Tottenham, la oaspeţi Chiricheş fiind anunţat titular. Până la ora aceasta nu se ştie dacă meciul va putea fi văzut în România.
Conform unui analist media, războiul dintre cablişti şi canalul Eurosport are o altă miză: "La 31 decembrie 2013, expiră contractul de retransmisie încheiat între firmele de cablu şi Eurosport, iar negocierile purtate de ceva vreme sunt foarte dure. Cabliştii vor să plătească mai puţin pentru fiecare abonat, Eurosport nu acceptă diminuarea sumei". Informaţia este în mare parte confirmată de Laura Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), care a declarat pentru Mediafax: "La 31 decembrie vor expira contractele grupului Eurosport cu RCS&RDS, UPC România şi Romtelecom (Dolce) pentru difuzarea televiziunilor Eurosport în România. RCS&RDS a notificat Consiliul, precizând că poartă negocieri cu Eurosport pentru încheierea unui nou contract şi, în cazul în care, negocierile vor eşua RCS îşi rezervă dreptul să reia procedura de schimbare a avizului de retransmisie şi să scoată canalele Eurosport din grila de programe".
Laura Georgescu a mai spus că