De regulă, rozul nu este o culoare care provoacă şi a fost întotdeauna asociată cu atitudini şi entităţi delicate, ba chiar neajutorate. În domeniul gustului este asociat aproape întotdeauna cu dulcele. Ce poate fi mai suav decât o panglică roz în părul bălai al unei copile? Poate o înghiţitură dintr-o prăjitură pufoasă, ieşită din mâinile unui patiser?

Dar, ca tuturor lucrurilor delicate, şi acestora le stă bine cu măsura şi cu bunul-simţ. Pe sediul pătrăţos al unei bănci, rozul este cea mai dezagreabilă culoare. La fel, dacă scăpăm borcanul de zahăr în desertul preferat, se poate obţine doar un efect nedorit. Iată cum orice culoare, orice ingredient, gust, sau miros pot trece linia dintre încântător şi dezgustător atunci când nu este în locul firesc şi cu măsura potrivită.

Nu mai este niciun secret că industria alimentară cercetează foarte mult această linie şi metodele prin care poate fi traversată cu succes, la limita elasticităţii ei. Mai precis, pentru a eficientiza costurile din reţeta originală, astăzi suntem mai zgârciţi cu materia primă, de regulă de origine animală, care este înlocuită cu ingrediente mult mai ieftine. Pentru a trece acea linie către un aspect şi un gust mai aproape de natural, se maschează înlocuitorul cu culori şi arome specifice reţetei naturale, care nu dau nimic de bănuit, dar care, în realitate, sunt mult mai dezgustătoare şi chiar mai periculoase decât banca roz din povestea noastră.

Anul trecut, celebrul bucătar britanic Jamie Oliver a obţinut recunoaşterea oficială a faptului că producătorii de alimente de tip fast-food folosesc un produs incompatibil consumului uman. Acesta are denumirea neoficială de „mâzgă roz” (engleză - pink slime). Este un produs ce se bazează pe reziduuri de carne, care, în loc să meargă la coş, merg către o fabrică de carne. Termenul este foarte potrivit, pentru că