Poveştile revoluţionarilor au deja luciul perfect al episoadelor de război. Au fost zise de atâtea ori, că frazele s-au lipit una de alta şi nu-i loc de întrebări suplimentare. Tot ce-a fost ciudat e acum mister deplin.
Fiecare face ce-a făcut dintotdeauna: diversioniştii se plimbă pe acoperişuri şi trag, securiştii înjură printre dinţi, bat oameni şi-i aruncă în grămezi, morţii continuă să moară. E plin de personaje fără nume care-şi spun replicile. „Şi atunci i-am zis…“, apoi fiecare dispare spre Intercontinental, spre televiziune, spre Jilava, pe unde are treabă fiecare.
Ditamai istoria nu ştie cum să procedeze cu revoluţionarii, aşa că noi ne-am propus mult mai puţin. Tot ce vrem e să-i arătăm, la aproape un sfert de secol de atunci. Fotoreporterul Marin Raica lucrează la o serie de portrete ale oamenilor acelor zile, iar eu încerc să le rezum revoluţiile.
Traian Vasu (69 de ani): „Ce p*** mă-sii, ăştia au schimbat stema şi au pus un cerc albastru!“
Traian Vasu, împreună cu fiica sa (Foto: Marin Raica) "Când m-a lovit mai tare, am desfăcut mâinile şi mi-a căzut pâinea, aia pe care am băgat-o după curea. Dom'le, când a căzut pâinea, au început să dea cu picioarele: "Ia uite nemâncaţii, nenorociţii, cine vrea să-l dea jos pe Ceauşescu!" Şi râdeau în gura mare. Mi-am zis: "Futu-vă muma-n cur, dacă scap, niciunul din ăştia nu scapă!" În arest, jos, te băga înăuntru şi te arunca peste alţii. Şi zicea: "Faţa în jos, mâinile la ceafă!". Mă aruncase peste unul solid şi peste unul mai slăbuţ."
„Am leşinat. M-am trezit când m-oi fi trezit, cu faţa pe mozaicul ăla, lângă perete. Mai aducea din când în când pe câte unul şi-l arunca. Când am ajuns eu, era plină cam pe-un sfert, după care se umpluse [sala] aproape de tot. Cam după o jumătate de oră, o oră, a adus-o şi pe fată. Văzusem o fată, avea un palton de culoare de
