Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Timişoara ar putea accesa fonduri europene pentru renovarea unor clădiri istorice

Publicat in Ziua de Vest, duminică 22 decembrie 2013 ·

Primăria Timişoara primeşte somaţii de la... Primăria Timişoara

Comisia de verificare a stării clădirilor din Timişoara îşi vede în continuare de treabă şi emite somaţii pentru proprietarii indolenţi din zonele centrale.

Nu scapă nici clădirile aflate în proprietatea primăriei. Aşa s-a ajuns ca o comisie a primăriei să emită somaţii către Primăria Timişoara. Conform viceprimarului Traian Stoia, somaţiile au fost direcţionate către Direcţia Patrimoniu, care ar trebui să solicite fonduri pentru lucrările necesare. O altă variantă discutată ar fi accesarea unor fonduri europene.

„Comisia de verificare a stării clădirilor şi-a continuat activitatea. S-a ajuns ca până în momentul de faţă să avem 712 aparate de aer condiţionat care au fost demontate şi mai sunt atenţionări pentru încă 200 de aparate de acest gen. Estimez că vom ajunge la 1000 de aparate până la terminarea activităţii. Au continuat verificările în ceea ce priveşte starea de igienizare a subsolurilor şi podurilor, în zona Pieţei Victoria, strada Paulescu, bulevardul Republicii. S-au întocmit somaţii către asociaţiile de proprietari de pe strada Mărăşeşti, Piaţa Libertăţii (e vorba de primăria veche) şi Gheorghe Bariţiu 3 (Turnul de apă). De ce s-au făcut aceste atenţionări către două proprietăţi ale primăriei? Atenţionările au ajuns la mine şi le-am dirijat către Direcţia Patromoniu pentru a solicita bani pentru bugetul viitor pentru reparaţii şi întreţinerea clădirilor care aparţin de primărie. Se poate - şi am discutat în acest sens - ca problemele tehnice ale obiectivelor majore să se rezolve prin accesarea de fonduri europene. Dacă o să accesăm fonduri europene pentru reparaţia unor faţade, trebuie să aducem de undeva constructori, pentru că nu cunosc să avem în zonă oameni care în timpul iernii să fabrice în nişte ateliere stucaturile care urmează să fie puse pe faţadă”, a decl

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum 5 ore
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Volodimir Zelenski: Ucraina şi Statele Unite au semnat cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru / Ce prevede acordul

News.ro acum 3 ore
Acordul bilateral de securitate semnat cu Statele Unite confirmă fiabilitatea sprijinului Statelor Unite pentru independenţa Ucrainei, a declarat joi preşedintele Volodimir Zelenski, în timpul conferinţei de presă comune cu preşedintele Statelor Uni

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi Ilfov / Vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / 200 de intervenţii ale pompierilor în

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşu de furtună în municipiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Pompierii au avut aproximativ 200 de intervenţii. UPDATE: ”Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codurilor de vreme r

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 9 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 8 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 6 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 8 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 14 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum 5 ore
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

Acţionarii Tesla au aprobat mega-plata de 56 de miliarde de dolari pentru Elon Musk

News.ro acum 2 ore
Mobilizarea Tesla şi a patronului său Elon Musk a dat roade: uriaşul său plan de remunerare în valoare de 56 de miliarde de dolari a fost din nou aprobat de acţionarii constructorului auto, după ce în ianuarie fusese anulat de justiţie, relatează AF

Vremea

București
acum

18°
vin.

17°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

12°/26°
lun.

16°/29°
Constanta
acum

18°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
lun.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/30°