Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Femeia lovită pe trecerea de pietoni de la Tribunal a scăpat cu răni uşoare

Publicat in Vocea Brailei, luni 23 decembrie 2013 ·

* vineri seara, victima de 57 de ani a ajuns la spital, însă medicii au stabilit că leziunile suferite nu îi pun viaţa în pericol, astfel că nu a rămas internată * şoferul vinovat, un brăilean de 25 de ani care conducea un BMW, s-a ales cu dosar penal pentru că nu a acordat prioritate de trecere pietonului

Brăileanca de 57 de ani accidentată de un "BMW" pe trecerea de pietoni de la Tribunal a scăpat cu răni uşoare. Femeia a ajuns la spital, însă medicii au stabilit că leziunile suferite nu îi pun viaţa în pericol, astfel că nu a rămas internată. Şoferul vinovat, un tânăr de 25, s-a ales cu dosar penal pentru că nu a acordat prioritate de trecere pietonului care traversa regulamentar.

După cum v-am informat în ediţia online, accidentul rutier a avut loc în seara zilei de 20 decembrie, cel care se afla volanul autoturismului "BMW" care circula pe Calea Călăraşilor fiind Alexandru P. (25 de ani), din Brăila. Ajungând la intersecţia cu Bulevardul Al. I. Cuza, au stabilit poliţiştii care au efectuat cercetarea la faţa locului, şoferul nu a acordat prioritate de trecere brăilencei Matroana C. (57 de ani), care traversa pe marcajul pietonal din faţa Tribunalului. Victima a fost preluată de ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean Brăila, ea fiind diagnosticată de medici cu policontuzie prin accident rutier, traumatism cranio-cerebral închis, cu hematom sprânceană stângă, contuzie corporală stânga. În primă fază existau indicii că în urma impactului victima ar fi suferit o fractură de bazin, însă în urma investigaţiilor medicale de specialitate s-a stabilit că nu este vorba despre aşa ceva.

Atât conducătorul auto cât şi pietonul au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. Chiar dacă femeia a scăpat de spitalizare, şoferul nu a scăpat de răspunderea penală. "În cauză s-a întocmit dosar penal pen

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 14 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 10 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 58 minute
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

29°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°