Oficialităţile locale şi judeţene, precum şi reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi reprezentanţii Jandarmeriei au participat ieri, 22 decembrie, la intrarea în Parcul Central, la manifestarea prilejuită de aniversarea Zilei Revoluţiei şi Libertăţii, organizată de Asociaţia 21 Decembrie Sălaj.
Pentru început s-a ţinut un moment de reculegere în memoria celor care au decedat în urmă cu 24 de ani la Revoluţie. Fiecare instituţie a depus jerbe în jurul unei Plăci comemorative dedicată eroilor Revoluţiei de la 1989, situată în faţa intrării Parcului Central, după care prefectul judeţului Sălaj, Ionel Ciunt, a vorbit despre seria de proteste, de lupte de stradă şi demonstraţii care au dus la sfârşitul regimului comunist din România, precum şi despre un fragment scris în memoria unui copil care în 23 decembrie 1989 ar fi împlinit o lună de viaţă. „Să nu îţi fie frică mamă de ceea ce ţi-am spus gângurind în vis. Acum bincuvintează-mă şi lasă-mă că trebuie să plec, pentru că mă aşteaptă o altă mamă: Maica Domnului”. A mai luat cuvântul şi scriitorul Florin Horvath, vicepreşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, care a spus că cei care au murit pentru noi „au murit iertând toată nedreptatea care avea să urmeze, pentru că poporul român ştie să ierte”. Manifestarea s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.
Oficialităţile locale şi judeţene, precum şi reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi reprezentanţii Jandarmeriei au participat ieri, 22 decembrie, la intrarea în Parcul Central, la manifestarea prilejuită de aniversarea Zilei Revoluţiei şi Libertăţii, organizată de Asociaţia 21 Decembrie Sălaj.
Pentru început s-a ţinut un moment de reculegere în memoria celor care au decedat în urmă cu 24 de ani la Revoluţie. Fiecare instituţie a depus jerbe