În două luni ciocolateria a avut vânzări de 20.000 de euro
Pasiunea pentru ciocolată a Gabrielei Crainic, 31 de ani, s-a concretizat anul trecut prin deschiderea unei ciocolaterii în Timişoara pentru care a luat o finanţare de 10.000 de euro de la stat, tânăra păstrându-şi în paralel şi jobul din compania Alcatel-Lucent.
"Am locuit trei ani în Franţa şi acolo am învăţat să savurăm ciocolata. La întoarcerea în România nu mai găseam ce căutam. Nu exista varietate şi lipsea gama de miniciocolate sau praline. Iar când găseam ceva care să ne placă, simţeam că plătim prea mult", a spus Gabriela Crainic.
În 2011 a mers chiar la salonul de ciocolată de la Paris, cel mai mare eveniment internaţional dedicat ciocolatei, pentru a căuta parteneri pasionaţi de acest desert. Acolo l-a întâlnit pe Joel Patouillard, un cunoscut artizan francez, ale cărui produse făcute în atelierul din Franţa le aduce acum în România, ca unic importator.
În noiembrie 2012, după o investiţie de 30.000 de euro care a inclus amenajarea spaţiului, echiparea acestuia, mobilierul, dar şi stocul necesar demarării activităţii, antreprenoarea a deschis ciocolateria în Iulius Mall Timişoara.
La finalul anului 2012, Let's Chocolate SRL-D înregistrase deja vânzări de 84.000 de lei (aproape 20.000 de euro), în condiţiile în care luna decembrie reprezintă în general vârful vânzărilor de ciocolată. "Obiectivul în acest an, practic primul de activitate, este de a ne asigura un cash flow pozitiv, care să ne permită să rămânem în piaţă pentru a duce conceptul mai departe."
Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro
În două luni ciocolateria a avut vânzări de 20.000 de euro
Pasiunea pentru ciocolată a Gabrielei Crainic, 31 de ani, s-a concretizat anul trecut prin deschiderea unei ciocolaterii în Timişoar