Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TRAFICUL RUTIER a fost reluat pe A1, în Alba, pe sensul Sebeş-Cunţa

Publicat in Romania Libera, duminică 22 decembrie 2013 ·

Traficul rutier a fost reluat pe A1 în judeţul Alba, pe sensul Sebeş-Cunţa, la ora 14.55, după o întrerupere de aproape şase ore din cauza tamponărilor în urma cărora patru persoane au fost rănite, una grav, iar 31 de autoturisme au fost avariate, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Potrivit sursei citate, imediat după accidente, în vederea limitării efectelor acestora, toate echipajele de poliţie rutieră disponibile au fost redirecţionate pentru a devia circulaţia prin municipiul Sebeş (pe DN1 şi DN7 - pe vechea rută), pentru a efectua cercetări, măsurători şi pentru a întocmi documentaţia specifică.

"După închiderea circulaţiei pe sensul de mers, autovehiculele care au încheiat coloana formată şi care nu au suferit avarii au fost însoţite de echipaje de poliţie spre Sebeş", mai precizează Infotrafic.

CNADNR a anunţat că a început cercetări disciplinare şi l-a suspendat pe durata acestora pe şeful Centrului de Întreţinere şi Coordonare Pianu (Alba), în urma tamponărilor produse pe autostrada Sibiu-Orăştie, pe sensul Sebeş-Cunţa.

Potrivit unui comunicat de presă transmis duminică, directorul CNADNR, Narcis Neaga, a dispus începerea cercetării disciplinare "a factorilor responsabili de producerea evenimentului, precum şi aplicarea sancţiunilor corespunzătoare după finalizarea cercetării disciplinare", în urma tamponărilor care au avut loc în cursul dimineţii pe sectorul de autostradă Sebeş-Cunţa, pe raza administrativă a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişora, Secţia de Drumuri Naţionale Deva.

De asemenea, conducerea CNADNR precizează că şeful Centrului Centrului de Întreţinere şi Coordonare Pianu (judeţul Alba), Robert Mallasz, a fost suspendat din funcţie pe perioada cercetărilor.

Conform sursei citate, "acţiunile de combatere a producerii poleiului" au început în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, la

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 4 ore
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 5 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 9 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 11 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 6 ore
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 10 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 10 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Slovacia anunţă „negocieri extinse” pentru continuarea livrărilor de gaze ruseşti şi tranzitul via Ucraina

HotNews acum 3 ore
Începând de săptămâna viitoare, Slovacia va purta negocieri pentru a se asigura că va primi în continuare gaze ruseşti, după expirarea actualului contract de tranzit via Ucraina, au anunţat vineri oficiali guvernamentali, conform Reuters și Agerpres

UPDATE - Primăria Sector 4 a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că va avea loc un ”incident” la Club B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi” / Incidentul nu se confirmă - AUDIO

News.ro acum 4 ore
Primăria Sector 4 anunţă, vineri seară, că a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că, în 30 de minute, se va produce un ”incident” la Cluj B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi”. Apelul preciz

Un violoncelist celebru, nevoit să-şi anuleze concertul după ce Air Canada i-a refuzat îmbarcarea cu violoncelul / Cât valorează instrumentul muzical

HotNews acum 2 ore
Celebrul violoncelist britanic Sheku Kanneh-Mason, care a devenit un nume cunoscut mai ales după ce a cântat la nunta prinţului Harry cu Meghan Markle, a declarat că a trebuit să-şi anuleze un concert în Canada pentru că cea mai mare companie aerian

Vremea

București
acum

sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

2°/9°
Iasi
acum

-3°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
lun.

-1°/7°
mar.

6°/12°
Constanta
acum

-5°
sâm.

-5°/6°
dum.

3°/7°
lun.

2°/6°
mar.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°
mar.

4°/9°
Feedback
Feedback