Secretarul de stat in Ministerul Sanatatii, Raed Arafat, a declarat, sambata, la Alba Iulia, ca exodul medicilor din Romania continua, insa exista si cazuri in care cei care vor sa se intoarca din strainatate, dupa ce s-au specializat, "nu sunt primiti usor, deoarece, poate deranjeaza", informeaza Mediafax.
"Continua exodul medicilor si al asistentilor in strainatate. Poate nu foarte intens, cum a fost inainte, dar exod este. Nu pot sa-l masor de la o zi la alta, sa va spun cat este. Acest lucru se masoara periodic, vezi la sase luni cati au plecat si cati au revenit. Intr-adevar, este si o revenire, dar cei care se intorc sunt mai putini decat cei care pleaca in continuare", a spus Arafat. El a adaugat ca a constatat ca exista si unele cazuri in care medici care au plecat in strainatate s-au specializat si vor sa revina in tara intampina greutati si nu sunt reprimiti usor in sistemul de sanatate. "Am observat ca, uneori, cei care vor sa vina inapoi intampina greutati si nu sunt primiti usor. La fel si cei care termina specialitatea in afara, intampina greutati cand sa revina in tara. Nu stiu motive, dar greutatile nu sunt la nivelul conducerii ministerului, ci sunt greutati de a se angaja, chiar si pe posturi care sunt vacante. Banuiesc ca ei vin cu noutati, vin pregatiti bine, vin cu alta gandire, alta mentalitate care, poate ca, in unele locuri, si nu generalizez, deranjeaza. Am vazut cateva situatii si aceste situatii mi-au atras atentia ca avem o problema de a resorbi pe cei care pleaca, lucreaza o perioada afara si vin inapoi. Chiar cu lipsa de personal si cu posturi deschise avem aceste greutati", a mai spus Raed Arafat. Potrivit secretarului de stat in Ministerul Sanatatii, dupa aprobarea ordonantei de urgenta prin care s-au recunoscut automat studiile de specializare din SUA, Canada, Israel, Noua Zeelanda si Australia mai multi medici romani car