Senatorul PNL Dian Popescu îi dă peste nas managerului CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel. Acesta din urmă a declarat că Legea Minelor ar fi adus beneficii complexului dacă era adoptată. Popescu îi transmite să citească integral proiectul de lege. Senatorul a precizat care erau dezavantajele la nivelul judeţului dacă legea respectivă trecea de parlament.
Reporter: Care mai sunt ultimele noutăţi cu privire la Legea Minelor?
Dian Popescu: Preşedintele Crin Antonescu a spus că va da drumul la Legea Minelor după consultarea cu mine. Dacă voi spune că această lege este una cu care să rezolve toate problemele, pentru că rezolvă problema redeschiderii minelor închise prin Banca Mondială, avem nevoie de ea, de o lege nouă, avem cariere şi mine închise iar acum sunt foarte mulţi investitori veniţi din străinătate. O parte din ei o să vină aici, o să vin eu cu ei aici. Multe dintre acestea sunt profitabile pentru investitori şi vor să le deschidă. Vechea lege a minelor nu permite. Pentru noua lege a minelor care a vrut să intre în Parlament, aveau nişte amendamente la care m-am opus, de aceea nu i-am dat drumul să treacă de Senat. Au fost nişte amendamente pentru care, dacă trecea legea minelor, carierele de lignit din Gorj se închideau întrucât nu aveai voie să ai halde de steril la mai puţin de 2 km de oraş, nu aveai voie să hadezi în halde vechi. Pentru noi era o blocare a întregii activităţi. Acum se lucrează la o nouă lege a minelor pentru a dezvolta toate carierele.
Rep.: Domnul Ciurel a spus că legea minelor care a picat era una care salva Complexul Energetic Oltenia şi regretă faptul că nu a trecut…
D.P.: Legea Minelor are prevederi legale, nu prevederi tehnice. Domnul Ciurel, din punctul meu de vedere, cred că nu a citit Legea Minelor, am spus şi articolul unde se spunea că în nicio haldă nu va mai putea halda steril la mai puţin de 2 km d