Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Mamă şi fiu împuşcaţi în Italia pentru banii de chirie. Rudele se pregătesc pentru două înmormântări

Publicat in Adevarul, luni 23 decembrie 2013 ·

Elena Tudosă (44 de ani) şi fiul ei Andrei Gabriel Bogdan (21 de ani) au fost executaţi de Roberto Zanier (35 de ani), un fost agent de pază, pe motiv că aveau restanţe la chirie.

Tragedia s-a petrecut sâmbătă dimineaţă, în oraşul italian Latina, capitala provinciei din regiunea Lazio. Autorul masacrului, Roberto Zanier (35 de ani), un fost agent de pază care-şi pierduse serviciul, nu dormise în ultimele trei nopţi şi suferea de o depresie care i-a marcat actele de nebunie. Acesta deţinea în casă, ilegal, un pistol calibrul 38, iar sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 04.30 a decis să acţioneze.

Pe fondul unor stări de tensiune acumulate în urma certurilor cu părinţii, cărora le reproşa că nu fac suficiente presiuni pentru a recupera banii de la chiriaşii români ce locuiau într-un spaţiu din Latina, Zanier a luat arma şi a împuşcat-o pe mama sa, Marina Londero, de 68 de ani. Bătrâna n-a avut nicio scăpare, fiind executată în somn, cu un glonte ţintit în frunte.

Conform filmului pus cap la cap de anchetatori şi prezentat de jurnaliştii italieni, după grozăvia comisă, individul a umblat circa două ore pe străzi. În jurul orei 6.30, Zanier a ajuns la casa unchiului său, un imobil în care locuiau cu chirie mai mulţi români. După ce a spart uşa de la intrare a început să strige că vrea banii pentru chirie şi, pentru a fi mai convingător, flutura ameninţător pistolul deasupra capului.

Prins după două ore de urmărie

Spre nenorocul ei, Elena Tudosă, o femeie de 44 de ani din comuna Gârcina, judeţul Neamţ, tocmai se întorsese atunci de la schimbul trei. Femeia, care locuieşte de 12 ani în Peninsulă, a ieşit să vadă cine face scandal, moment în care a fost împuşcată în cap de killer.

Ucigaşul nu s-a oprit aici, şi l-a luat la ţintă şi pe unul din fii femeii, Gabriel Andrei Bogdan (21 de ani), pe care l-a împuş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 3 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 6 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 7 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°