Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a schimbat Bill Gates lumea într-o iarnă la Harvard: Cea mai importantă idee pe care am avut-o vreodată

Publicat in Adevarul, luni 23 decembrie 2013 ·

La mijlocul anilor '70, din Harvard avea să iasă Bill Gates, omul care a schimbat, alături de Steve Jobs, lumea calculatoarelor. Acea perioadă, când încă era student, a lăsat în istorie cele mai bune lecţii de viaţă pentru orice om care vrea să aibă succes: muncă, determinare şi educaţie.

În iarna lui 1974, Paul Allen, cofondator Microsoft, îi prezenta lui Bill Gates computerul Altair creat de compania MITS. Creatorii aveau doar computerul, dar nu şi mijloacele software pentru a-l folosi. Aici observă Gates ocazia de a face ceva marcant. „Când mi-a arătat Paul acea revistă [Popular Electronics], nu exista ceea ce se numeşte acum industria software. Am văzut o oportunitate de a crea una. Şi aşa am făcut. Este cea mai importantă idee pe care am avut-o vreodată“, îşi aminteşte Bill Gates, citat de FastCompany.

Acesta a fost primul pas pe care cei doi l-au făcut în industria software, apoi a urmat munca propriu-zisă. Gates era aproape ca un computer în acest sens, programa zeci de ore la rând şi uneori adormea pe tastatură. „Era în mijlocul unei linii de cod când începea să se aplece în faţă până când nasul său atingea tastatura. Se trezea după o oră sau două, îşi deschidea ochii, se uita la ecran, clipea de două ori şi relua munca de-acolo de unde o lăsase, o remarcabilă capacitate de concentrare“, a descris Paul Allen acele vremuri.

Bill Gates a mizat enorm pe proiectul început într-o cameră de cămin şi a avut succes, dar nu înainte de a admite că are şi el o limită. Într-o seară, el şi colegii săi luau cina la Currier House şi discutau despre problemele cu programarea în virgulă mobilă. Termenul acesta se referă la faptul că virgula care separă partea întreagă de cea fracţionară se poate deplasa, adică poate fi plasată oriunde relativ la cifrele semnificative ale numărului.

Monte Davidoff era lângă ei, a auzit discuţia şi s-a recomandat lui Bi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 8 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 9 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 13 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 13 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 7 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 13 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 12 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-6°
joi

-9°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-10°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/6°