Obicei continuat încă din perioada precreştină, când avea funcţie rituală, de urare pentru fertilitate, rodire şi belşug sau de alungare a spiritelor rele, peste colind s-a suprapus elementul creştin în Evul Mediu, care a ajuns să domine cântecele tradiţionale româneşti din perioada Crăciunului.
Mersul cu colindul este specific tuturor zonelor ţării şi se practică în special în ajunul naşterii Domnului sau în noaptea de dinainte de ajun. Există însă diferenţe de la o zonă la alta, notează Yahoo News.
În unele părţi din judeţul Prahova, de exemplu, colindatul copiilor are loc în seara de 22 spre 23 decembrie. Tradiţia spune că aici, copiii de la 7 la 13 ani se întâlneau la un han mare unde petreceau între ei, fără adulţi, până la 12 sau 1 noaptea. Apoi se împărţeau în grupuri de câte cinci sau şase, sub conducerea unuia mai mare dintre ei şi pleacau în toate părţile, strigând pe la ferestrele locuitorilor „Bună dimineaţa la Moş Ajun!”.
În mod traţional, în multe zone ale ţării, cete întregi de copii merg cu colindul în seara de 23 spre 24 decembrie, uneori după miezul nopţii şi până dimineaţa, şi primesc de la gazde covrigi, mere, nuci sau colaci.
La începutul secolului trecut, obiceiurile, aşa cum au fost ele documentate de etnologul Tudor Pamfile (în cartea „Sărbătorile la români: Studiu etnografic”) erau puţin diferite de cele de astăzi.
În Transilvania, de exemplu, colindătorii, numiţi piţărăi erau consideraţi aducători de noroc şi fericire. Cum intrau în casă, ei scormoneau focul în vatră cu beţele pe care le puratu în mâini (colindele). Ei păstrau toate darurile primite de la cei colindaţi şi ulterior le dădeau vacilor, pentru a făta viţei mulţi – la fel de mulţi precum piţărăii.
În unele părţi din Oltenia, copiii mergeaz la colindat cu un steag realizat dintr-o prăjină lungă, împestriţată la fum, în vârful căreia legau o bas
