Motto: „Omenirea este datoare să ofere copiilor ce este mai bun din ce are de oferit”. (Din Declaraţia Dreptului Copilului)
Au trecut peste 54 de ani ( 20 Noiembrie 1959), de când UNICEF (Fondul pentru Copii al Naţiunilor Unite) a emis Declaraţia Dreptului Copilului. România a semnat acest document în urmă cu 25 de ani. Cu acest prilej, s-a desfăşurat cea de-a doua ediţie a Proiectului educativ „Ziua Ştafetei. Acum decid eu”, iniţiat de Fundaţia elveţiană „Terre des hommes” şi de Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC), ambele cu sediul în Bucureşti, având ca obiectiv general: facilitarea participării copiilor din România la deciziile importante din viaţa lor şi a comunităţii în care trăiesc.
În acest context, timp de o zi, în perioada 18-21 noiembrie 2013, 500 de copii din Bucureşti şi din 12 judeţe, cu vârste cuprinse între 12-18 ani, au experimentat concret profesiile vizate de ei, ajutaţi şi încurajaţi să se gândească la viitorul lor, implicându-se în luarea deciziilor care-i privesc, prin prisma întrebării: „ce vreau să devin când voi fi mare ?”.
Învăţământul sălăjean a fost prezent în derularea acestui inedit proiect naţional prin participarea CN „Simion Bărnuţiu” din Şimleu Silvaniei, în parteneriat cu: Primăria Şimleu Silvaniei, Poliţia oraşului, Spitalul Orăşenesc „Dr.Ioan Puşcaş, Grădiniţa cu Program Prelungit nr.2, Centrul de Servicii Multifuncţionale, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, Salonul de înfrumuseţare „Dana Mudure” şi Liceul Tehnologic „Ioan Ossian”. Coordonatoarea proiectului este prof. Nicoleta Boşca ( CN „Simion Bărnuţiu”), ajutată de prof. Florentina Fărcăşanu ( Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă ). Beneficiari au fost 13 elevi din Şimleu Silvaniei şi unul din Zalău, care au avut fericita ocazie să acţioneze direct în meseria aleasă şi să ia decizii în locul titularilor profesiilor r