Teoretic, forma detaliata a pachetului de baza de servicii medicale, propusa de Ministerul Sanatatii, este corecta. O forma minimala, acoperind urgentele, gravidele si bolile contagioase, pentru toti cetatenii, asigurati sau nu, si o forma destinata asiguratilor, care include aproape toate serviciile medicale, dar pe lista de asteptare, cu prioritate in functie de boala si gravitatea ei.
Asa se face in cea mai mare parte a UE, unde a fost aleasa formula listei de asteptare, nu aceea a numarului limitat de servicii medicale.
Dar dincolo de aceasta parte teoretica, principial corecta, practic, pachetul lui Eugen Nicolaescu nu va produce efecte, pentru ca ii lipsesc doua instrumente esentiale pentru a o face: reglementarea asigurarilor private si controlul. Cat ele lipsesc, efectele vor fi nule.
Ca sa pui cu adevarat ordine in sistemul sanitar, ca sa atragi bani mai multi in el, asigurarile private de sanatate sunt esentiale. Daca ele nu exista, ramai practic cu aceeasi bani si lungesti aberant listele de asteptare. Asigurarile private sunt exact alternativa pentru cei care nu vor sa astepte, care vor servicii mai rapide, si in baza acestor sume suplimentare le pot obtine. Banii pe care ii platesc pentru aceasta rapiditate, prin intermediul asigurarii private, sunt o sursa esentiala de iesire din subfinantare. Proiectul lui Eugen Nicolaescu nu sufla o vorba despre asigurarile private.
Apoi, avem liste de asteptare, foarte bine! Dar cine si pe ce criterii controleaza corectitudinea lor? Proiectul nu ne spune. Cine si pe ce criterii concrete controleaza medicul daca a ales in mod corect sau nu un diagnostic prioritar? Exista in proiect patru niveluri de prioritate: urgent, semiurgent, prioritar, de rutina, dar ele sunt definite doar generic. Legea nu prevede niciun fel de protocol, niciun element de control antifrauda.
