Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni dimineaţă, noi atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă valabile până la ora 15,00 în 11 judeţe.
Potrivit ANM, în intervalul orar 9,00 - 15,00, în judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Bacău, Vrancea şi estul judeţelor Suceava şi Neamţ se vor semnala ceaţă care determină vizibilitate redusă sub 200 m, izolat sub 50 m, burniţe izolate şi depuneri de chiciură.
De asemenea, între orele 9,05 şi 15,05, pe arii extinse în judeţele Dolj, Olt şi Mehedinţi, inclusiv municipiile Craiova, Calafat, Slatina şi Drobeta Turnu Severin, se va semnala ceaţă care determină reducerea vizibilităţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m.