O elevă în vârstă de 12 ani, din localitatea vasluiană Zorleni, susţine că a fost agresată de sexual de şoferul microbuzului şcolar în drum spre casă.
Potrivit poliţiştilor, cea care a sesizat fapta şoferului de 46 de ani a fost chiar mama fetei. Ea a mers la Poliţie şi le-a povestit oamenilor legii momentele de groază prin care a trecut fiica sa.
Fapta s-ar fi întâmplat în după-amiaza zilei de 18 decembrie, când copiii se întorceau de la şcoală. „Poliţiştii au întocmit dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de corupţie sexuală“, a declarat pentru Adevărul Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.
Pe lângă ancheta Poliţiei, cazul elevei de 12 ani din Zorleni care ar fi fost abuzată sexual de şoferul microbuzului şcolar în timp ce venea de la şcoală a intrat şi în atenţia Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui, instituţie care cere mutarea şoferului pe timpul derulării verificărilor.
Cazul fetiţei nu a trecut neobservat de instituţiile statului, primii care au luat măsuri fiind reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui. „Copila prezintă tabloul clinic al victimelor abuzului sexual, respectiv depresie, anxietate, dezamăgire, furie, scârbă. Este copil unic, cu rezultate foarte bune la învăţătură, care nu a creat niciodată probleme. Provine dintr-o familie cu o susţinere foarte bună, cu relaţii armonioase, unde ambii părinţi au studii superioare şi lucrează. Tocmai faptul că are o relaţie atât de apropiată cu mama ei a făcut-o să îi povestească imediat ce i s-a întâmplat, nu să-i ascundă, aşa cum vedem în foarte multe cazuri“, a declarat pentru odv.ro, Ionel Brătianu, psiholog în cadrul DGASPC Vaslui, care a mai adăugat că fata a fost inclusă într-un program de consiliere psihologică.
@