Din mila lui Dumnezeu şi graţie Sfântului Scaun Apostolic al Romei Iubiţi credincioşi, Iubiţii mei fii sufleteşti, În noaptea Sfântă de Crăciun se împlineşte promisiunea făcuta de Dumnezeu din vechime. Timpul aşteptării a luat sfârşit şi Preacurata Fecioară Maria a adus în lume pe Mesia, Cristos Domnul. Isus se naşte pentru întreaga umanitate care este în căutarea libertăţii şi a păcii; se naşte pentru fiecare om aflat sub jugul păcatului, pentru fiecare dintre noi şi pentru familiile noastre, pentru toţi oamenii, deoarece toţi au nevoie de mântuire. În toate bisericile, de Crăciun se înalţă cântări de preamărire şi de bucurie, către Dumnezeu, pentru că l-a trimis pe Fiul Său unic ca Mântuitor al omenirii. Imaginea Sărbătorii Crăciunului are în centrul său un copil născut într-o iesle sărăcăcioasă. Cine s-ar fi putut gândi că acea fragilă făptura este Isus Cristos, Fiul celui Preaînalt? (Lc. 1,32). Singura Fecioara Maria este Cea care cunoaşte adevărul. Sărbătoarea Naşterii Domnului poate deveni şi pentru noi o şcoala de credinţă, de viaţă şi de iubire. Împăratul cerurilor nu vine în lume ca să primeasca onoruri şi daruri lumeşti ci vine: „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire” (Crezul Niceean). Pruncului Isus nu i se dă din partea omenirii nici măcar o cameră încălzită ci o peşteră rece, în care se adăpostesc vitele. În aceste locuri erau adunaţi păstori pe lângă focuri, să se încălzească. Deodată s-a făcut lumina mare şi iată un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor. Ei s-au înfricoşat cu frică mare… iar îngerul le-a zis: „nu vă temeţi căci iată vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Cristos Domnul, în cetatea lui David” (Lc. 2,9-11).

Îngerul le spune semnul după care-L vor cunoaşte: „Acesta să vă fie semnul: veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle” (Lc. 2,12