Autorităţile de la Bucureşti trebuie să adopte măsuri pentru a compensa scăderea veniturilor ca urmare a amânării cu trei luni a majorării accizei la combustibili, în vederea atingerii ţintei de deficit de 2,2% din PIB, a arătat, luni, Guillermo Tolosa, reprezentantul rezident al FMI în România.
'Semnarea bugetului pe 2014 de către preşedintele Traian Băsescu este un pas bine venit. Pentru atingerea ţintei de deficit de 2,2% din PIB vor trebui adoptate măsuri pentru a compensa scăderea veniturilor ca urmare a amânării majorării accizei la combustibili cu trei luni. Autorităţile au cerut să discute astfel de măsuri cu staff-ul FMI în luna ianuarie în vederea combinării
primei şi celei de-a doua revizuiri a programului economic susţinut de acordul stand-by. O misiune a FMI este programată să ajungă la Bucureşti în luna ianuarie', arată Tolosa.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, în 19 decembrie, într-o conferinţă de presă, că a promulgat bugetul de stat pentru anul viitor în condiţiile în care Executivul a fost de acord cu amânarea, pentru trei luni, a intrării în vigoare prevederilor privind majorarea accizei pe carburant - motorină şi benzină.
La începutul lunii decembrie, şeful statului arăta că a decis să nu aprobe memorandumul vizând negocierile cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană din cauză că Guvernul şi-a asumat majorarea accizei la carburanţi cu 7 eurocenţi/litru.
Băsescu a subliniat, la vremea respectivă, că nu-şi va asuma această măsură, pe care a catalogat-o "antieconomică, împotriva intereselor României şi împotriva şanselor de relansare a economiei".
Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a precizat, în aceeaşi zi, că acordul României cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu mai este operaţional în condiţiile în care Memorandumul cu instituţia financiară internaţională nu se poate încheia dacă nu