Ultimul concert din acest an pentru trupa timişoreană Blues Nation, va avea loc sâmbătă 28 decembrie, la clubul Rost, loc unde degustătorii de sound-uri blues vor avea parte de o seară specială, colorată de prestaţia muzicienilor care au luat naştere la începutul anului trecut. La sfârşitul lunii trecute, Blues Nation a reprezentat Timişoara în cadrul celei de-a 18 ediţii a festivalului Bluzău 2013, unul din cele mai consacrate festivaluri de blues din ţara noastră. „Prestaţiile trupei se încadrează în zona electric blues şi blues-rock, repertoriul fiind alcătuit din reinterpretări personale ale unor evergreenuri ale genului, asortate în ultima vreme cu câteva compoziţii proprii“, spune Ştefan Tudose, chitaristul şi vocea celor de la Blues Nation.Trupa a fost înfiinţată de el la începutul anului 2012, alături de Laci Farkas (chitară, muzicuţă, voce), un veteran al scenei blues rock din ţară (cunoscut din Quo Vadis) şi Horaţiu Silaşi, unul dintre cei mai buni basişti ai noului val. La începutul anului acesta, se alătură trupei bateristul Gabi Bot, care completează excelent secţia ritmică a trupei. Printre apariţiile de succes ale trupei s-a numărat şi cea din cadrul festivalului Blues pentru Timişoara, desfăşurat la începutul lunii august în Piaţa Victoriei. Concertul timişorenilor va începe la ora 22 iar biletele de intrare costă zece lei.
Ultimul concert din acest an pentru trupa timişoreană Blues Nation, va avea loc sâmbătă 28 decembrie, la clubul Rost, loc unde degustătorii de sound-uri blues vor avea parte de o seară specială, colorată de prestaţia muzicienilor care au luat naştere la începutul anului trecut. La sfârşitul lunii trecute, Blues Nation a reprezentat Timişoara în cadrul celei de-a 18 ediţii a festivalului Bluzău 2013, unul din cele mai consacrate festivaluri de blues din ţara noastră. „Prestaţiile trupei se încadrează în zona electric blu