Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În campania de educație “Prietenul la volan se cunoaște” Poliția Română și Bergenbier S.A. premiază cei mai responsabili șoferi

Publicat in Ziua Constanta, luni 23 decembrie 2013 ·

București, 20 decembrie 2013:

Șoferii din 5 orașe importante din țară: București, Ploiești, Constanța, Iași, Cluj care vor conduce în seara de 28 decembrie în orașele lor, vor avea surpriza să fie premiați de Poliția Română, într-o acțiune de educație rutieră desfășurată în parteneriat cu Bergenbier S.A.

Este prima acțiune de acest gen, desfășurată simultan în 5 dintre cele mai mari orașe din țară. Pentru a primi cadouri și urări de bine pentru Noul An, șoferii vor trebui sa treacă intâi testul fiolei. Dacă vor testa negativ, șoferii vor primi urări și premii „de bună purtare” de la Poliția Rutiera și patrulele Bergenbier S.A.

Parte a campaniei Alege Viața – Prietenul la volan se cunoaște, acțiunea de educație rutieră și de încurajare a responsabilitații la volan desfășurată la nivel național, va avea loc în București, Ploiești, Constanța, Iași și Cluj în noaptea dintre 28 și 29 decembrie, între orele 22:00 – 02:00.

„Este binevenită această campanie acum, în pragul sărbătorilor de iarnă, când petrecerile se tin lanț și tentația de a ciocni un pahar de alcool împreună cu prietenii este foarte mare. Recomandăm șoferilor să lase mașina acasă dacă decid să consume băuturi alcoolice. Riscurile la care se expun și la care îi expun și pe ceilalți participanți la trafic sunt foarte mari.”, a declarat domnul comisar-șef Lucian Diniță, Directorul Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției.

Compania Bergenbier S.A. susține aceasta acțiune de conștientizare a riscurilor la care se expun șoferii care conduc sub influența bauturilor alcoolice. „Ne dorim să promovăm consumul responsabil ca alegere corectă pentru șoferi. Dacă doresc să dea noroc cu prietenii pot alege o bere fără alcool sau se pot asigura că au alături un prieten la volan, acela care consumă responsabil pentru a-și duce prietenii în siguranță acasă“, a declarat Ile

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

George Simion şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale şi spune că partidul a strâns peste 600.000 de semnături

News.ro acum 52 minute
Preşedintele AUR, George Simion, şi-a depus vineri candidatura la alegerile prezidenţiale, el precizând că partidul a strâns peste 600.000 de semnături ”Sunt aici nu pentru vreun partid sau altul, nu pentru o candidatură sau o funcţie, sunt aici pen

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu / Mai multe maşini, în inerior / 50 de oameni, evacuaţi / Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens / Circulaţie deviată - FOTO

News.ro acum 31 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii acţionează cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş şi Braşov. Hala este în apropierea unu

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Marcel Ciolacu, despre casa protocol a lui Klaus Iohannis: „Se dă cu var. O să o primească cât de curând”

Libertatea acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 14 martie, că locuinţa de protocol pentru fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, se pregătește și va fi gata în viitorul apropiat.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Video Circulație îngreunată pe DN 66. Cad pietre de pe versanți pe Defileul Jiului

Adevarul acum 2 ore
DRDP Craiova a anunțat, vineri, 14 martie 2025, că se efectuează lucrări pe DN 66, în zona Polatiștea, pentru îndepărtarea pietrelor căzute de pe versanți. În timpul intervențiilor alpiniștilor utilitari circulația va fi complet întreruptă.

Vremea

București
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°