Aş vrea să vă spun o poveste cu o coadă. Ţin minte că era prin 86, cu puţin timp înainte de Paşte. De miel nici nu putea fi vorba – afară de situaţia în care voiai să te rişti şi să iei de la ţigani o arătare costelivă care avea toate şansele să fi lătrat cât fusese vie. În schimb, la ouă nădăjduiau toţi şi, când s-a răspândit zvonul că „bagă ouă în noaptea asta la Piaţa Gorjului”, toată creştinătatea din cartier s-a echipat cu plase, pornind spre piaţă. Ajung şi eu cu maică-mea pe la 6 seara, când vreo trei duzini de tovarăşi şi tovarăşe se postaseră deja la coadă. Tovarăşii comentau meciurile – Steaua era pe cai mari pe atunci, tovarăşele făceau schimb de reţete delicioase de drob cu măruntaie şi friptură cu oase garf. Peste vreo oră, bărbaţii vorbeau despre beţiile lui Andone şi Lăcătuş, iar femeile ajunseseră deja la reţete de cozonac. Ouă, ioc. Mai trece o oră şi tot nimic. Pe la 9, un răspândac vine în fugă, urlând: „S-a băgat brânză de 31 în spate la Veteranilor”. Ameţiţi de poftă, „codaşii” ezită, ca măgarul lui Buridan: să plece la brânză? Să rămână la ouă? Dar dacă pleacă la brânză şi nu mai prind, iar când se-ntorc văd că şi ouăle s-au dat? După câteva minute de dileme hamletiene, un sfert dintre cei prezenţi năvălesc spre Veteranilor. În urma lor se aşterne o linişte întreruptă de o voce de babă: „Da’ dacă nu aduce nici ouă şi am stat ca proştii?” Imediat, o altă voce de babă o pune la punct: „Taci, naibii, din gură, am vrut io să nu te iau, că-mi porţi ghinion!”. Lumea râde, bine dispusă dintr-o dată. N-apucă să râdă prea mult, că se opreşte curentul. Beznă totală. Noi, copiii, răcnim ca apucaţii şi doar câteva dosuri de palmă părinteşti readuc calmul. E aşa de linişte că se-aud lătrând, prin cartier, norocoşii câini scăpaţi din ordaliile pascale. De ouă, nici urmă. Se aude un huruit de motor şi lumea crede că-i camionul cu ouă. Alarmă falsă. De fap