Mare dreptate a avut acela care a spus că o nenorocire sadea e posibilă doar atunci când mai multe cauze sunt convergente. Iată, deci, faptele care converg spre generarea xenofobiilor europene, britanice, în special, în contra noastră. Criza socială. Intoxicarea. Prezenţa, de ani buni, în decorul londonez, a unui număr important de cetăţeni români abrutizaţi, certaţi cu legea şi cu bunul simţ, cu orice formă de educaţie, civism şi cultură – indiferent că sunt români, romi, maghiari, moldoveni, turci, tătari, machidoni. Cu siguranţă, nu doar scursura dâmboviţeană s-a revărsat în Tamisa. Români cinstiţi, inteligenţi, demni şi talentaţi au ajuns, la rându-le, pe Insulă. Doar că aceştia au fost integraţi, înghiţiţi de turbionul cetăţenilor corecţi, politic şi social. Au devenit “de-ai casei”: cuminţi şi anonimi. “Deliciul” englezilor şi al tabloidelor britanice, ca şi al celor franţuzeşti, nemţeşti şi olandeze l-a făcut scursura; taberele de inadaptaţi, “devastarea” sistemului social; fructificarea, până la ultima consecinţă, a naivităţii “aborigenilor” democraţi; cerşitul plin de tupeu şi aroganţă; crima; jaful. Aceasta e imaginea românului pătrunsă în porii conştiinţei cetăţeanului UK. Criza economică. Marota: spaima englezului mediu, ameninţat de spectrul sărăciei, al şomajului, de “valul polonez, acaparator”. Reducerea numărului locurilor de muncă. Recalibrarea, reevaluarea unor meserii bune cândva doar pentru “servitorii imigranţi”. Desantul a milioane de români în economia britanică. Criza politică. Apariţia, pe acest fond social, a discursului extremist şi xenofob, propagat de formaţiuni naţionaliste, precum “UK Independence Party” (UKIP), în încercarea de a-şi adjudeca “încrederea electorală” a celor ultrasensibilizaţi, a îngroziţilor, a speriaţilor de tsunami-ul românilor, care va sparge zăgazul metropolei, al regatului, al imperiului, chiar din prima zi a lui 2