Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfaturi pentru vârstnici: evitaţi să deveniţi victime!

Publicat in Ziarul de Roman, luni 23 decembrie 2013 ·

Poliţistele din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ – Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au fost prezente în rândul persoanelor în vârstă din cadrul Centrului de Servicii Comunitare Crizantema şi Uniunea Pensionarilor şi Persoanelor Vârstnice – Neamţ, oferind recomandări pentru prevenirea victimizării acestora în cazul infracţiunilor de furt şi tâlhărie şi pentru a petrece liniştite sărbătorile de iarnă. Scopul acestor întâlniri a fost conştientizarea şi responsabilizarea cu privire la importanţa adoptării măsurilor de siguranţă.

Poliţiştii recomandă să fiţi vigilenţi şi să aveţi grijă la ceea ce se întâmplă în jurul dumneavoastră, evitând preocupările care vă distrag atenţia – transmiterea de mesaje sau vorbitul la telefon. Evitaţi să vă deplasaţi pe alei întunecate, străzi necirculate; păstraţi-vă poşeta în faţa dumneavoastră, lipită de corp, protejată cu unul dintre braţe; evitaţi să vă afişaţi în mod excesiv cu obiecte de valoare. În cazurile în care vă deplasaţi pe trotuarul unei străzi circulate, în apropierea zonei carosabile, păstraţi poşeta pe umărul opus. Manifestaţi prudenţă faţă de persoanele care vă abordează sub diverse pretexte sau încearcă să vă distragă atenţia: păstraţi o distanţă care să vă dea siguranţă. Dacă vă simţiţi urmăriţi, cereţi ajutorul unei persoane de încredere sau anunţaţi urgent poliţia. Atunci când trebuie să ieşiţi pe stradă la o oră târzie, vă recomandăm să faceţi acest lucru doar însoţiţi de o altă persoană care vă poate sprijini în cazul în care sunteţi în pericol.

În cazul în care deveniţi victima unei infracţiuni de tâlhărie, dacă sunteţi într-un spaţiu deschis şi există persoane în jurul dumneavoastră, strigaţi după ajutor. În cazul în care agresorul este agresiv, nu-i opuneţi rezistenţă şi renunţaţi la bunurile vizate de acesta. Încercaţi să reţineţi cât mai multe semnalmen

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pușcașii marini au fost trimiși în Los Angeles. Președintele Biden și-a exprimat compasiunea față de familiile celor care și-au pierdut viața în urma incendiilor

Ziare.com acum 28 minute
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și-a exprimat solidaritatea cu familiile celor 24 de persoane din California care și-au pierdut viața în urma incendiilor devastatoare. Acesta a subliniat că procesul de reconstrucție a orașului Los Angeles va

A fost cutremur noaptea trecută în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 38 minute
În ziua de 14 Ianuarie 2025, la ora 00:05:11 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.2, la adâncimea de 78.2 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraş

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 11 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O cometă rară poate fi vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

News.ro acum o ora
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 de ani, relatează BBC. Nasa a declarat că strălucirea viitoare a unei comete este „de notorietate” greu de prezis, dar că cometa

Pep Guardiola şi soţia sa Cristina Serra s-au despărţit după 30 de ani de relaţie

Mediafax acum 33 minute
Separarea a avut loc în decembrie 2024, dar cuplul a păstrat discreţia timp de o lună. Vestea a început să circule mai întâi în Argentina, apoi în Spania. Conform El Periodico, cei doi locuiesc deja în case separate, iar doar câţiva prieteni apropia

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 10 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 11 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 8 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 8 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 10 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

-1°/6°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-8°
mar.

-8°/3°
mie.

-2°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°