Costel C., de 57 de ani, din Tâmboiești, a fost trimis în judecată de procurorii focșăneni, care îl acuză de violare de domiciliu și port ilegal de cuțit. Potrivit rechizitoriului, în noaptea de 29 spre 30 iunie, în jurul orei 01.00, el ar fi pătruns în locuința unui vecin, pe care l-ar fi amenințatcu cuţitul pe care îl avea asupra sa. Ulterior, la data de 5 iulie, în jurul orelor 13.30-14.00, el s-a deplasat pe drumul public din localitatea Obrejița, având de asemenea un cuțit asupra sa. Anchetatorii spun că în ambele situații, bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În fața anchetatorilor, bărbatul a recunoscut parțial comiterea faptelor, susţinând că nu avea cuțitul asupra sa în momentul în care a intrat peste vecinul său. Cauza în care Costel C. este acuzat de comiterea celor două infracțiuni se află pe rolul Judecătoriei Focșani.