Scris de Vasile Filip - Mihai Takacs a pregătit calendarul pe 2014, anul în care va împlini șase decenii.
ARAD. Artistul plastic Mihai Takacs a editat cel de-al 14-lea calendar cu imagini din Arad.
„Pe undeva arădenii mă obligă să fac acest calendar – spune maestrul peisajului citadin, Mihai Takacs. Primul număr l-am scos în anul 1997, cu gândul că imaginea oraşului reprezintă ceva deosebit pentru noi dar şi pentru cei care ne vizitează, care pot lua cu ei farmecul arhitecturii de patrimoniu din Arad. Am vrut la un moment dat să mă opresc și, în câţiva ani, nu a apărut. Dar am fost impulsionat de prieteni, de oameni simpli care mă întrebau «când apare calendarul? Așa am continuat și acum sunt sigur că aceste calendare vor avea, cu timpul, valoare – atât documentară cât și artistică»”.
Într-adevăr, dacă însumăm lucrările cuprinse în calendarele scoase până în prezent, Mihai Takacs ne-a oferit aproape 160 de tablouri cu peisaje citadine. Sunt străzi, pieţe, Aradul privit de sus, biserici, clădiri emblematice, toate văzute prin ochii artistului.
„Imaginile din acest calendar pot fi văzute în original în expoziția aniversară de 60 de ani pe care o voi deschide pe 23 ianuarie în sala Ovidiu Maitec a Muzeului a Muzeului de Artă”, ne-a mărturisit maestrul Takacs.Calendarul 2014
Calendarul cuprinde 12 peisaje citadine din pieţe (P-ța A. Iancu), străzi (Str. Mețianu, B-dul Revoluției), clădiri de patrimoniu (Palatul Cultural, Liceul Pedagogic „D. Țichindeal”) dar și panorame (orașul văzut de sus).