Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drama unei femei cu răni deschise la picior de 25 de ani. Banca o somează să achite creditul luat pentru tratament

Publicat in Ora de Timis, luni 23 decembrie 2013 ·

O familie cu cinci copii de lângă Caransebeş trăieşte o dramă greu de imaginat. Mama, Maria Găină, are o boală din cauza căreia are tot timpul rană deschisă la picioare. Socrul femeii este orb, iar soţul s-a îmbolnăvit pe bază nervoasă după ce a rămas fără loc de muncă şi nu a mai reuşit să-şi găsească nimic de lucru, scrie Redeșteptarea.

Familia Găină locuieşte în Turnu Ruieni. De mai bine de 25 de ani, Maria Găină suferă de ulcer varicos, o afecţiune care îi „mănâncă” piciorul, provocându-i la picior în permanenţă o rană deschisă. Ani de zile, femeia a încercat să se trateze, luând şi credit din bancă pentru a se trata la o clinică din Bucureşti. Din cauza lipsei banilor, femeia cu unul dintre copii operat de patru ori, a fost nevoită să renunţe la tratament, iar boala apărută la unul dintre picioare i-a apărut acum şi la celalălat. „Cât mi s-a făcut rana în 25 de ani la un picor, mi s-a făcut acum, de câteva luni la celălalt”, spune femeia, care ştie că boala ei necesită un mediu steril, ceea ce nu îşi permite.

Drama familiei Găină este cu atât mai mare cu cât cei doi soţi, copii lor şi socrul orb trăiesc din ajutorul social de 400 de lei de la primărie şi din alocaţia a trei dintre copii. Ioan Găină a încercat să îşi găsească de mai multe ori de lucru, dar nu şi-a găsit nimic, drama pe care o trăieşte familia lui, provocându-i o boală neroasă.

La toate acestea se adaugă scrisorile şi mesajele băncii, care o somează pe femeie să îşi achite creditul de 7.700 de lei luat pentru tratament în perioada în care soţul încă lucra. „Banca îmi trimite mesaje peste mesaje, dar nu am de unde să plătesc”, spune femeia.

În sprijinul femeii necăjite a venit o familie de tineri din Timişoara. Cu sprijinul prietenilor, tinerii au adunat alimente şi bani pe care să le ducă familiei Găină. „Anul trecut am reuşit să-i facem o mică bucurie, poate prea mică. An

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum 23 minute
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 16 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 30 minute
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum 42 minute
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum o ora
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

Vremea

București
acum

25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

23°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°