Celebra trupă de dans Lord of the Dance se va retrage anul viitor, spectacolul pe care dansatorii îl vor susține anul viitor fiind printre ultimele din cariera de peste două decenii.
În martie 2014, cei de la Lord Of The Dance își vor lua adio de la publicul lor, prezentând un spectacol nou. Cea mai cunoscută trupă de dans irlandez va ajunge în Capitală pe 14 martie, la numai câteva zile după reprezentațiile ce vor avea loc la Timișoara și Cluj-Napoca.
“Pentru aproape două decenii, Lord Of The Dance a încântat audiența din toată lumea! Acum reprezentanții trupei au anunțat că aceasta se retrage pentru o vreme și nu se știe dacă această pauză va fi permanentă sau nu. Cert este că turneul pe care aceștia îl vor susține în martie în România ar putea fi ultimul”, se arată într-un comunicat Project Events, organizatorul concertului din România.
Creatorul acestui spectacol este dansatorul și coregraful Michael Flatley. Acesta deține titlul de cel mai rapid dansator de step și titlul de cel mai bine plătit dansator din lume. Prima reprezentație a irlandezilor a avut loc în 1996 și a fost un real succes.
Celebra trupă de dans Lord of the Dance se va retrage anul viitor, spectacolul pe care dansatorii îl vor susține anul viitor fiind printre ultimele din cariera de peste două decenii.
În martie 2014, cei de la Lord Of The Dance își vor lua adio de la publicul lor, prezentând un spectacol nou. Cea mai cunoscută trupă de dans irlandez va ajunge în Capitală pe 14 martie, la numai câteva zile după reprezentațiile ce vor avea loc la Timișoara și Cluj-Napoca.
“Pentru aproape două decenii, Lord Of The Dance a încântat audiența din toată lumea! Acum reprezentanții trupei au anunțat că aceasta se retrage pentru o vreme și nu se știe dacă această pauză va fi permanentă sau nu. Cert este că turneul pe care aceștia îl vor susține în martie în România ar