Bucurie pentru persoanele internate în Centrul de Vârstnici de la Cluj: pentru că vine Crăciunul, îşi mai aduce lumea aminte de ei. Azi au fost vizitaţi de primarul Emil Boc, în programul său semestrial de oferire de cadouri.
Cei peste o sută de vârstnici internaţi în singurul astfel de centru din judeţul Cluj, cel din cartierul Mărăşti din Cluj-Napoca, au primit azi vizita primarului Emil Boc, care le-a dat fiecăruia câte o plasă cu alimente - suc, ciocolată, portocale şi un pachet cu şerveţele, între altele. "Ne vedem şi la Paşte!", le-a transmis el.
"Pe mine m-a bucurat foarte mult să vădă mulţi oameni de aici care spun "Ne bucurăm că ne revedem şi abia aşteptăm să ne vedem anul viitor, de Paşte şi de Crăciun"; e cel mai minunat lucru pe care-l poţi simţi când oamenii, de la an la an, se reîntâlnesc sănătoşi şi ducând mai departe viaţa şi problemele. E un gest de suflet, de fiecare dată am spus că un lucru care pentru mulţi e mic, e mare lucru în preajma sărbătorilor. Cu un efort mic putem face o mare bucurie pentru alţii. Să nu uităm că mai ales în preajma sărbătorilor avem nevoie de această solidaritate umană", a spus Boc după vizită. El recunoaşte însă că ultima dată a vizitat centrul la Paşte. "De atunci n-am mai fost, doar echipele de la Primărie care au avut de lucru aici; eu nu am mai fost, recunosc, de la Paşti", a spus el.
Vezi imagini