-AA+A
Politicienii dâmboviţeni depreciază leul Majoritatea analiştilor anticipau pentru decembrie o întărire a leului faţă de euro, spre nivelul de 4,42 unităţi, însă politicienii au „reuşit”, prin luările lor de poziţie, să îi fragilizeze poziţia, începând de la criza bugetului şi încheind cu cea a superimunităţii parlamentare.
Repatrierea profiturilor de către companiile din zona euro şi decizia Rezervei Federale americane de reducere a injecţiilor de lichiditate în economia SUA au contribuit, de asemenea, la slăbirea leului, care s-a depreciat în faţa principalelor valute.
Cursul euro a urcat de la 4,4537 lei la începutul săptămânii, la 4,4806 lei în şedinţa de joi, medie care nu a mai fost atinsă din 12 septembrie. Vineri, euro a făcut un mic pas înapoi, media coborând la 4,4754 lei, într-o piaţă unde volumele de transfer s-au redus faţă de şedinţele precedente. Deschiderea s-a realizat la 4,4850 – 4,4880 lei, valori situate peste cele de la închiderea de joi. La jumătatea zilei euro cobora la 4,4750 lei, pentru ca după-amiază să urce la 4,4810 – 4,4840, mai sus cu patru bani faţă de finele lui noiembrie. În piaţa la termen de la Sibiu, euro urca pentru martie viitor de la 4,46 la 4,4999 lei. Cursul dolarului a crescut de la 3,2324 lei la începutul săptămânii, la 3,2771 lei, la finalul ei. Francul elveţian a urcat miercuri la cel mai ridicat nivel din ultimele cinci luni şi jumătate, de 3,6609 lei, dar a încheiat săptămâna la 3,6498 lei, semn că investitorii au început să îşi lichideze din poziţiile de protecţie pe care le luaseră, înainte de şedinţa Fed.
Perechea euro/dolar a fluctuat într-un ecart îngust până miercuri, 1,3731 – 1,3788 dolari, când supriza oferită investitorilor de Fed a provocat deprecierea treptată a euro, care a atins vineri un minim de 1,3626 dolari şi a închis piaţa americană la 1,3671 dolari.
Decizia Reze