Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interviu: Ramona şi Călin Bădescu, despre Crăciunul lor în copilărie

Publicat in Adevarul, luni 23 decembrie 2013 ·

În aşteptarea Moşului, rememorăm nostalgici gustul de turtă dulce al zilelor când eram copii şi ne strângeam lângă brad. Cu cât mai mulţi, cu atât mai frumos. De aceea am invitat câteva vedete să ne vorbească despre Sărbătoarea magică, aşa cum au împărţit-o, când erau mici, cu fraţii şi surorile lor.

Care e cea mai amuzantă amintire împreună?

Ramona De fratele meu mă leagă foarte multe amintiri, chiar dacă diferenţa de 6 ani dintre noi ne poartă în generaţii diferite. Cea mai amuzantă amintire împreună este de când eram mică şi părinţii nu mă lăsau să mănânc, pentru că eram prea grasă, aşa că, în prezenţa lor, deschideam rar frigiderul. Dar mă puneam de acord cu fratele meu şi din economiile mele îi făceam un CEC pen­tru sandvişuri, până când a descoperit mama CEC-urile astea şi apoi a spus că nu mai sunt valabile, dacă ea nu le semnează. (râde)

V-aţi simţit vreodată în competiţie unul faţă de celălalt?

Călin Adesea ne-am simţit în competiţie, dar a fost benefic pentru amândoi.

Ramona Fiecare a avut modul lui de-a fi, fratele meu era preocupat de inginerie, de electronică, de maşini, eu eram cu cântatul, cu treaba artistică în familie. (zâmbeşte)

Se întâmpla să fie părinţii mai îngăduitori cu vreunul dintre voi?

Ramona Părinţii nu au fost mai îngăduitori cu niciunul. Am avut parte de aceeaşi edu­caţie, de aceeaşi creştere, de aceeaşi familie, n-au făcut diferenţă.

Călin Eh, părinţii au fost mai protectori cu sora mea, din motive obiective şi lesne de înţeles. (zâmbeşte)

Dar care dintre voi a fost cel mai neastâmpărat?

Ramona Niciunul, pentru că aveam un tată foarte sever şi o încasam dacă eram neas­tâmpăraţi! Numai dacă se uita tata la mine, făceam pe mine de frică!Citeşte interviul integral pe www.okmagazine.ro!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 29 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 2 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum 51 minute
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum o ora
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 51 minute
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

24°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

24°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°