Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Gretzky" de la Steaua îl egalează pe Xavi Hernandez. Doar jucătorul Barcelonei se mai poate mândri cu un asemenea record în 2013

Publicat in Pro Sport, luni 23 decembrie 2013 ·

Unul dintre cei mai criticaţi fotbalişti din istoria recentă a Stelei, brazilianul Leandro Tatu, pare să aibă viaţă lungă în tricoul echipei campioană. Readus la echipă în iarna trecută, la insistenţele managerului Stoica, atacantul nu a reuşit să se remarce până în prezent decât prin recorduri de ineficacitate ilustrate de ratări deseori ieşite din comun. Totuşi, Tatu are şi motive de mândrie, în special după partida în care Steaua a obţinut un egal, 1-1, la Astra Giurgiu. Intrat în minutul 65 al meciului, în locul lui Alexandru Chipciu, brazilianul va rămâne în istoria Stelei drept unul dintre cei mai eficienţi pasatori.

Cel pe care managerul Stoica l-a comparat, în trecut, cu celebru hocheist canadian Wayne Gretzky, lâudându-i abilităţile de pasator decisiv, se poate mândri cu un procentaj de 100% în ceea ce priveşte pasele complete la partida Astra - Steaua. E drept, în cele 28 de minute jucate, Tatu s-a întâlnit rar cu mingea, astfel că a avut ocazia să schimbe numai 7 pase cu coechipierii săi.

Către cine a pasat (precis) Leandro Tatu în Astra - Steaua:

Xavi a reuşit 96 din 96 pase complete în Liga Campionilor, contra lui PSG

”Rivalul” lui Leandro Tatu la capitolul eficienţă, mijlocaşul Xavi Hernandez, s-a remarcat de-a lungul timpului ca fiind cel mai precis pasator din fotbalul mondial. Totuşi, în luna aprilie a acestui an, Xavi a reuşit un record uluitor: a dat 96 de pase complete din 96 de încercări într-un meci din Liga Campionilor, mai precis cel din sferturile de finală cu Paris St. Germain. La acea vreme, cu un record asemănător celui al lui Xavi se mai puteau lăuda Javier Zanetti de la Inter Milano (72 de pase complete din 72 în Inter - Tottenham,în 2010) şi Emmanuel Eboue, de la Arsenal (54 de pase complete din 54 în FC Porto - Tottenham, în 2006).

0,13 goluri pe meci este media reuşită de Leandro Tatu în cele 66 de

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 34 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 24 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 5 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO american din domeniul tehnologiei, suspendat după un concert Coldplay

Mediafax acum o ora
Când fețele lor celor doi apar pe ecranul gigant bărbatul și femeia se feresc brusc și se ascund de cameră. Pe internet s-au răspândit apoi informații conform cărora ambii sunt directori la compania Astronomer și zvonuri privind o aventură, stârnite

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°