Fostul ministru al Apărării Naţionale, Victor Babiuc, va fi eliberat. Babiuc a ispăşit o treime din pedeapsa primită, de 2 ani de închisoare cu executare, în dosarul schimbului de terenuri. El a cerut Judecătoriei Găeşti să fie eliberat condiţionat. Parchetul nu a formulat recurs, însă DNA atacă cu recurs decizia Judecătoriei Găeşti. Babiuc ar putea fi eliberat astăzi sau mâine.
Fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, aflat în detenţie din 21 mai, după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri Becali-MApN, ar putea fi eliberat condiţionat, cererea lui în acest sens fiind admisă de Judecătoria Găeşti.
Cererea lui Babiuc a fost formulată în condiţiile în care el are 75 de ani, iar Codul penal prevede ca bărbaţii condamnaţi în vârstă de cel puţin 60 de ani pot fi eliberaţi condiţionat după executarea unei treimi din durata pedepsei, în cazul în care au primit o pedeapsă de cel mult 10 ani.
Babiuc a fost întemniţat în 21 mai, el fiind încarcerat mai întâi la Penitenciarul Rahova, apoi transferat la Jilava şi, ulterior, la Penitenciarul Găeşti.
În iulie, instanţa a decis că fostul ministru al Apărării poate executa pedeapsa în regim deschis.
Alături de Babiuc, în dosarul schimbului de terenuri au fost condamnaţi de instanţa supremă, în 20 mai, finanţatorul Stelei, Gigi Becali, şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină.
(Sursa: realitatea.net) Fostul ministru al Apărării Naţionale, Victor Babiuc, va fi eliberat. Babiuc a ispăşit o treime din pedeapsa primită, de 2 ani de închisoare cu executare, în dosarul schimbului de terenuri. El a cerut Judecătoriei Găeşti să fie eliberat condiţionat. Parchetul nu a formulat recurs, însă DNA atacă cu recurs decizia Judecătoriei Găeşti. Babiuc ar putea fi eliberat astăzi sau mâine.
Fostul ministru al Apărării Victor Babiuc, afl