Soarta Spitalului de Ortopedie Traumatologie şi Recuperare Medicală Eforie Sud va deveni ambulatoriu şi va fi modernizat. Consilierii judeţeni din Constanţa au votat ieri un proiect care prevede accesarea unor fonduri europene pentru modernizarea sa.
”SOTRM Eforie ajunsese cu datorii de zeci de miliarde (n.r. de lei vechi) la toţi deţinătorii de utilităţii, pierduseră şi avizul Direcţiei de Sănătate Publică. Vom face un ambulatoriu care va furniza venituri suplimentare pentru spitalul din Eforie, datorită modificărilor şi modernizărilor prevăzute de acest proiect”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.
Ieri a fost practic modificat titlul şi bugetul proiectului. Potrivit acestuia, bugetul pentru reabilitare şi transformare este de aproximativ 1,5 milioane de euro. După ce se aprobă de Ministerul Dezvoltării intră la licitaţie şi după licitaţie probabil că va avea maximum 18 luni termen de implementare.
”Ambulatoriul nu există în acest moment, o să îl creăm. Va avea şi o organigramă cu cel puţin zece posturi. Acest spital, că se numeşte STORM sau că se numeşte secţie a Spitalului Judeţean Constanţa, funcţionează în continuare. Am dat drumul la încălzire, pentru că de trei nu au mai avut şi se încălzeau cu combustibil greu, condiţiile de operaţii acolo erau precare. Când vom face aceste investiţii, îl vom putea face spital de recuperare, ceea ce a fost 130 de ani”, a mai spus Constantinescu. Acesta a spus că nu cunoaşte cazuri de medici care au fost daţi afară.
Şeful CJC a dat asigurări că terenul va rămâne al spitalului şi că nu va deveni ţinta unei investiţii imobiliare. ”Acest spital funcţionează şi astăzi. Salariile se iau şi astăzi. Terenul de 11 hectare nu îl ia nimeni de acolo, chiar dacă au vrut unii şi alţii să facă vile acolo. Rămâne în continuare al Consiliului Judeţean Constanţa, respectiv al STORM Eforie”, a conch